Romanul “Old Surehand” de Karl May, a apărut în trei volume, primul în anul 1894, al doilea volum un an mai târziu, iar al treilea în anul 1897.
Seria de volume originale în limba germană apare în jurul anului 1897 la editura “Friedrich Ernst Fehsenfeld” din Freiburg, editură care îÈ™i schimbă denumirea mai târziu în editura “Karl May”.
În România, romanul apare pentru prima dată la editura “Minerva” din BucureÈ™ti în anul 1975, fiind tradus de Tudora Petcu-Bondoc È™i Alexandru Bondoc, acesta fiind redactat È™i publicat în patru volume.
Printre alte edituri care au publicat romanul putem aminti de editurile Condorul, în anul 1992, sau Pallas, în anul 1997.
Karl Friedrich May s-a năcut la data de 24 februarie 1842 în oraÈ™ul Hohenstein-Ernstthal din landul Saxonia în estul Germaniei È™i reprezintă pentru literatura universală unul dintre cei mai mari scriitori de romane de aventură sau de călătorie.
O foarte însemnată parte din operele sale au fost ecranizate È™i au creat personaje memorabile, precum È™i cultura filmelor western.
Acesta s-a născut într-o familie săracă de È›esători germani, fiind al cincilea copil dintr-o familie ce însuma 14 copii. Tânărul Karl a suferit de mic de hemeralopie, o afecÈ›iune a ochilor, care, cu timpul se agravează, însă la vârsta de cinci ani, afecÈ›iunea se ameliorează, după ce ia un tratament de specialitate.
Primii ani îi petrece la seminarul pedagogic din Waldenburg din landul Saxonia, unde în 1859 este exmatriculat pentru furt. După iertarea acestui păcat este primit la alt seminar pedagogic din Plauen, însă se vede constrâns să îl părăsească după ce se dovedeÈ™te că i-a sustras un ceas de buzunar unui coleg. Aceste mici “îndeletniciri” l-au urmat mare parte din viață, ajungând în anul 1870 să fie arestat pentru vagabondaj È™i È›inut captiv timp de 4 ani.
În 1879 este din nou arestat pentru trădarea autorităților È™i pentru prezentarea unei identități false È™i È›inut în arest timp de cinci zile. Din anul 1880 se căsătoreÈ™te cu Emma Pollmer È™i reuÈ™eÈ™te să scape de vechile obiceiuri rele, începând să scrie È™i să călătorească. La început scrie povestiri din ciclul “Orient”, timp de opt ani, reuÈ™ind să redacteze în paralel È™i articole pentru publicaÈ›ii din acea vreme.
Mai târziu, în anul 1892, îl întâlneÈ™te pe editorul „Friedrich Ernst Fehsenfeld”, care îl ajută să publice primele lui povestiri, iar, după puÈ›in timp apare „Karl May’s Gesammelte Reiseromane” (Culegerea de romane de călătorie a lui Karl May), care se bucură de un real succes, fiind creionate în imaginaÈ›ia publicului personaje ca Old Shatterhand sau indianul apaÈ™ Winnetou.
Printre operele importante ale autorului, putem aminti de “Winnetou”, 1893, “În liniÈ™tea oceanului”, 1894, sau “În È›ara lui Mahdi”, 1896.
Romanul “Old Surehand” reprezintă o călătorie în È›inutul indienilor comanche, din triburile vechi americane. Aici apar personajele lui Karl May, Winnetou, Old Death, Olt Shutterhand È™i Old Surehand care le È›in piept războinicilor Comanche în timpul unor lupte de la “Vulpea însângerată”
Romanul prezintă aventuri, planuri sau atacuri excelent plănuite de personaje, descoperindu-se È™i caracterul lui Old Surehand, care se dovedeÈ™te a fi de un curaj È™i o isteÈ›ime nemaiîntâlnită.
Romanul “Old Surehand”, precum È™i celălalt roman celebru al autorului, “Winnetou”, au creat un adevărat univers regizoral, întocmindu-se filme în care apar îndrăgitele personaje schiÈ›ate de Karl.
Filmul, care poartă numele cărÈ›ii, apare în anul 1965 È™i este regizat de germanul Alfred Vohrer, având în prim plan actori de succes ca Stewart Granger, Pierre Brice and Letitia Roman.