Prima culegere de Fabule (cărÈ›ile I - VI), închinată Delfinului, a apărut în primăvara anului 1668, sub titlul: Fables choisies et mises en vers par M. de La Fontaine (Fabule alese È™i versificate de Dl. de La Fontaine). Ulterior au mai apărut încă 3 ediÈ›ii, în total 12 cărÈ›i.
Sub aspectul tematic, Fabulele nu sunt o operă de artă originală. În marea majoritate a cazurilor, La Fontaine îÈ™i ia subiectele din fabuliÈ™tii mai vechi sau mai noi. Izvoarele sale sunt numeroase È™i diversificate: Grecii (Esop, Babrios), latinii (Fedru, Horatiu, Vergiliu), indienii (Bidpay).
Fabulele sunt oglinda geniului divers al lui La Fontaine È™i, implicit, oglinda societății feudale, dezvăluindu-ne natura intimă a poetului È™i totodată viziunea sa despre lume. Din Fabule înÈ›elegem ce-l deosebeÈ™te pe La Fontaine de pedanÈ›ii È™i scriitorii oficiali ai vremurilor, în ce măsură el e un spirit galic È™i popular, pierdut într-o lume ierarhizată È™i solemnă cum e cea de la curte sau din saloanele marii aristocraÈ›ii. E deci aproape firesc ca Fabulele să însumeze o viziune satirică, antifeudală, anticlericală È™i adesea antiburgheză, o viziune proprie unui scriitor deopotrivă legată de popor È™i de tradiÈ›ia umanismului RenaÈ™terii.
Fabulele, mai ales cele din cărÈ›ile VII È™i XI, oglindesc nemijlocit realități ale societății franceze din a doua jumătate a secolului. Realități ce merg de la aluzia satirică la evenimente politice contemporane È™i până la critica claselor sociale È™i a instituÈ›iilor regimului feudal. Rând pe rând, monarhul È™i curtenii săi, nobilimea de la Versailles È™i cea din provincie, marchizii groteÈ™ti È™i gentilomii dispreÈ›uitori, preoÈ›ii, călugării, negustorii, bancherii, judecătorii, medicii, țăranii se perindă pe dinaintea cititorului, surprinÈ™i de fabulist în atitudinile cele mai caracteristice, cu mentalitatea, gesturile È™i vorbirea specifică fiecărei clase sau profesii.