Liviu Rebreanu - Calvarul

Liviu Rebreanu, născut pe 27 noiembrie 1885, în TârliÈ™ua, a fost un cunoscut dramaturg român, membru al Academiei Române. Este considerat întemeietorul romanului modern în literatura română È™i unul dintre marii scriitori români ai secolului al XX-lea.

Cartea "Calvarul", publicată pentru prima oară în anul 1919, spune povestea lui Remus Lunceanu sub forma unor însemnări personale. Volumul începe cu un avertisment din partea autorului, în care îi spune cititorului care este proveniență însemnărilor. Acestea aparÈ›ineau unui poet foarte tânăr È™i necunoscut. Acesta a ales să-È™i curme viaÈ›a în clipa în care a înÈ›eles că între el È™i oamenii la care È›inea foarte mult s-a deschis o prăpastie. Moartea în sine nu e dureroasă, ceea ce este îngrozitoare este calea până la aceasta, căci acolo se spulberă speranÈ›ele, sângerează inimile, se sfârÈ™esc sufletele. În urma tânărului a rămas, stropit cu sânge, un teanc de foi. Autorul le-a răsfoit din curiozitate, mai apoi, citindu-le cu luare aminte. Ele conÈ›ineau povestirea unei agonii zbuciumate, azvârlite pe hârtie într-o grabă înfrigurată, în ultimele ore de viață ale scriitorului. În redactarea poveÈ™tii, Rebreanu a schimbat majoritatea numele, care în original erau purtate de unele persoane mai mult sau mai puÈ›in cunoscute. Apoi, a suprimat unele pasaje care i s-au părut că îngreunează fără folos mersul poveÈ™tii, precum È™i supărătoarele repetiÈ›ii de fapte È™i expresii. În final, pentru a uÈ™ura citirea, a grupat povestirea în capitole cu titluri pe care le-a desfăcut în părÈ›i numerotate. La final, autorul È›ine să precizeze faptul că toate cele povestite de tânărul poet dispărut sunt lucruri întâmplate aevea, dacă pe alocuri cartea pare a fi un roman, de vina este doar viaÈ›a care este cel mai iscusit romancier din lume. 

Primul capitol al cărÈ›ii, intitulat "De ce", conÈ›ine ultimele ore din viaÈ›a tânărului. Remus avea treizeci È™i unu de ani, unele persoane îl credeau mai tânăr, deoarece este slab, iar alÈ›ii considerau că e mai bătrân, din cauza părului care albise timpuriu. DeÈ™i multă lume i-a spus că ar fi un om simpatic, tânărul era de părere că puÈ›in l-au iubit, poate că, de fapt, nimeni nu l-a iubit cu adevărat. Avea o sumedenie de prieteni când lucrurile mergeau bine, însă aceÈ™tia dispăreau atunci când avea nevoie de ei. A fost mereu un om modest È™i timid, gălăgia îngrozindu-l, poate dacă nu ar fi fost aÈ™a, acum nu ar mai fi fost nevoie să se recomande cu atât stăruință. Însă, revolverul era lângă el, dacă întorcea ochii îi vedea gura neagră È™i "butoiaÈ™ul" amenințător. Trebuia să se grăbească, orele îi erau numărate, rămânându-i atât de puÈ›ine. Se apropiau zorile, iar el nu îÈ™i dorea să mai prindă răsăritul soarelui. Se însurase la o vârstă la care alÈ›ii visau la amante care se schimbau ca È™i cămășile. Tina, soÈ›ia lui, era drăguță È™i bună, fiind singura persoana de care era aproape sigur că îl iubea, pe lângă mama lui. Aveau împreună trei copilaÈ™i, o fetiță È™i doi băieÈ›i, aceÈ™tia fiindu-i toată mângâierea în viață È™i toată averea.

În ultimul capitol al cărÈ›ii, care portretizează punctul critic al acelei nopÈ›i, Remus constantă că a privit moartea de multe ori în față de-a lungul vieÈ›ii, È™i nu i-a fost niciodată teamă, mai frică fiindu-i de viață. Moartea este cea care sfârÈ™eÈ™te fraza vieÈ›ii, doar viaÈ›a îi chinuie pe oameni, moartea îi tămăduieÈ™te. La ivirea zorilor apropie gura È›evii de tâmplă, mângâind trăgaciul, doar o apăsare uÈ™oară mai despărÈ›indu-l de cealaltă lume.

Cartea "Calvarul" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în cinci ediÈ›ii, È™i anume: Editura pentru Literatură (1965), Hoffman (2017), Alcalay (1919), Liviu Rebreanu (2004) È™i ViaÈ›a Românească (1921).