Lucian Blaga - Mesterul Manole

Lucian Blaga, născut în judeÈ›ul Alba, a fost un eseist, filosof È™i dramaturg român. A debutat în anul 1910 în ziarul "Tribuna", cu poezia "Pe țărm". A studiat filosofia È™i biologia la Universitatea din Viena, unde a obÈ›inut titlul de doctor în filosofie în anul 1920. ÎÈ™i publică primul volum de poezii, intitulat "Poemele luminii", în anul 1919, iar prima sa dramă, "Zalmoxe", un an mai târziu, în ziarul "VoinÈ›a".

Drama expresionistă în cinci acte "MeÈ™terul Manole", publicată pentru prima oară la Sibiu, în anul 1927, fiind reprezentată pe scenă la 6 aprilie 1926, la Teatrului NaÈ›ional din BucureÈ™ti, are la bază cunoscuta legendă populară a Mânăstirii ArgeÈ™ului. Domnitorul Radu Negru îÈ™i dorea să ridice cea mai frumoasă mânăstire din È›ară. Pentru aceasta, a decis să-l angajeze pe meÈ™terul Manole, cunoscut ca fiind cel mai bun zidar al acelor vremuri, alături de echipa lui formată din 9 oameni. În timpul construcÈ›iei, zidurile mânăstirii se tot surpau, domnitorul ameninÈ›ându-l pe Manole că îi va ucide pe el È™i pe echipa lui dacă acest lucru continuă să se întâmple. Deranjat de modul în care a decurs construcÈ›ia mânăstirii, Manole are un vis într-o noapte, în care i se spune că dacă vrea ca zidurile mânăstirii să rămână în picioare trebuie să încorporeze în ele o persoană foarte dragă lui sau oricărui membru al echipei. În următoarea dimineață, acesta le povesteÈ™te visul sau celor din echipă, stabilind ca prima soÈ›ie care va veni să aducă prânzul soÈ›ului ei să fie cea care va fi zidită în pereÈ›ii mânăstirii, pentru a o face să reziste. A doua zi, Manole o vede cu tristeÈ›e pe soÈ›ia sa, Mira, care era È™i însărcinată, cum se apropie de ei. Începe să se roage la Dumnezeu să înceapă ploaia È™i furtuna, pentru a o opri pe Mira, determinând-o, în final, să se întoarcă din drum. Însă, dragostea acesteia pentru Manole era mult mai puternică decât orice furtună, aceasta continuându-È™i drumul. Apoi, Manole începe să se roage din nou, însă nimic nu a putut-o opri pe Mira. Când a ajuns la ei, Manole È™i constructorii lui i-au spus că vor să joace un mic joc, care presupunea contruirea unor ziduri în jurul corpului ei. Ea a acceptat fericită, dându-È™i seama mult prea târziu că nu era vorba chiar de un joc, implorându-l pe Manole să o elibereze, însă el a trebuit să-È™i È›ină promisiunea, în felul acesta construindu-se cea mai frumoasă mânăstire. După ce mănăstirea a fost finalizată, domnitorul i-a întrebat pe Manole È™i pe constructori dacă ar putea vreodată să construiască o clădire mai frumoasa ca aceasta, ei spunându-i că mai mult ca sigur ar putea construi o clădire mai mare È™i mai frumoasă pentru altcineva. Auzind aceste lucruri, domnitorul a dat ordin ca aceÈ™ti să nu mai fie lăsaÈ›i să coboare de pe acoperiÈ™ul mânăstirii, în felul acesta considerând că previne construirea unei clădiri mai frumoase È™i mai mari. Pentru a reuÈ™i să coboare de acolo, meÈ™terii au construit niÈ™te aripi de lemn, cu care au încercat să zboare de pe acoperiÈ™. Însă, unul după unul, aceÈ™tia au căzut la pământ, balada încheindu-se cu moartea tuturor constructorilor.

Cartea "MeÈ™terul Manole" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în È™apte ediÈ›ii, È™i anume: Albatros (1983), Eminescu (1977), Dacia Traiană (1927), Agora (2008), Ars Longa (1995), Univers (1974) È™i Dacia Traiană (1927).