Volumul de poezii semnat de Lucian Blaga, a apărut în anul 1942, la editura “FundaÈ›ia Regală pentru Literatură”, din BucureÈ™ti, cuprinzând toate volumele autorului, excepÈ›ie făcând volumul din 1943 (“Nebănuitele trepte”).
Printre alte edituri care au publicat poeziile lui Blaga, putem aminti de Editura pentru Literatură, în anul 1962, Editura Minerva, 1974, în două volume, editura Albatros, 1992, sau editura Libra, 1997, ediÈ›ie bilingvă.
Primul volum semnat de Lucian Blaga, sub numele de “Poemele luminii”, apare în anul 1919, la “Biroul de imprimate Cosânzeana”, din Sibiu, fiind cel mai răsunător volum al autorului, È™i fiind dedicat soÈ›iei sale, Cornelia Brediceanu.
Lucian Blaga s-a născut la data de 9 mai 1895, în localitatea Lancrăm, din judeÈ›ul Alba, fiind un însemnat poet, filosof, eseist, traducător, jurnalist, dramaturg, diplomat È™i academician român.
Afăcut parte dintr-o familie numeroasă de preoÈ›i, fiind al nouălea copil din familie È™i confruntându-se în primii ani ai vieÈ›ii cu o problemă legată de vorbire, acesta neputând să comunice până la vârsta de patru ani.
Școala primară o urmează în localitatea natală, până în anul 1906, pentru ca mai apoi să frecventeze cursurile prestigiosului liceu braÈ™ovean “Andrei Șaguna”, până în anul 1914, avându-l ca profesor pe Iosif Blaga, o rudă a autorului, È™i cel care a introdus în concepÈ›ia românească primul tratat de teorie a dramei.
Perioada de opt ani în cadrul liceului, aduc È™i debutul literar al autorului, acesta publicând poezia “Pe țărm”, în ziarul arădean “Tribuna Poporului”, 1910, pentru ca mai apoi să publice primul studiu filosofic intitulat “ReflecÈ›ii asupra intuiÈ›iei lui Bergson”, publicat în anul 1914, în ziarul “Românul”.
În perioada 1914-1916, urmează cursurile Facultății de Teologie din Oradea È™i din Sibiu, fiind licenÈ›iat în anul 1917, pentru ca în acelaÈ™i an, să plece în Austria, pentru a studia biologia È™i filosofia la Facultatea din Viena, devenind în 1920, doctor în filosofie.
Printre cele mai importante opere semnate de Lucian Blaga, putem aminti de “PaÈ™ii profetului”, 1921,”În marea trecere”, 1924, ”Lauda somnului”, 1929, sau “Nebănuitele trepte”, 1943.
Pe lângă aplecarea artistică spre filosofie È™i poezie, Blaga a scris È™i operă dramatic, printre cele mai de seamă opere semnate de acesta putem aminti de “Zamolxe”, 1921, “Învierea”, 1925 sau “MeÈ™terul Manole”, 1927.
ConstrucÈ›ia poeziilor blagiene, au la bază, în principal, filosofia, dar È™i expresionismul, apărut în Europa la începutul secolului al XX-lea. Poezia lui Lucian Blaga atinge anumite valenÈ›e variate, prezente la filosofii Kant, Hegel sau Nietzsche, fiind pe de altă parte o transpunere scursă de pe o pânză prinsă pe È™evalet, a unor imagini distorsionate, menite să adâncească È™i mai mult misterul, nu să ni-l prezinte în mod clar pe tapet.
În poeziile lui Blaga, elementele lumii sunt concretizate într-un absolut, un aÈ™a numit “Mare tot”, în care este prezentată viaÈ›a È™i delirul eliberator, poetul fiind concentrat către enigma umanității, angajând percepÈ›iile eu-lui într-un joc de secătuire a trăirilor (“obosit de prea mult suflet”).
Blaga susÈ›ine că misterul reprezintă un început al tuturor lucrurilor, un “increat”, iar acest lucru, în sens poetic se opune absorbÈ›iei lucrurilor prin cunoaÈ™tere, misterul nu are o anume logică, având posibilitatea vieÈ›uirii, È™i având un sens concretizat dincolo de nonsens, ori o existență dincolo de nonexistență. Aceste aspecte filosofice de protejare a misterului sunt în concepÈ›ia lui Blaga chiar germenii vieÈ›ii, iar opusul, sau gâtuirea tainei, în poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, reprezintă un soi de descântare a imaginilor duse până la un nivel de concretizare uluitor, evidenÈ›iind, prin folosirea negaÈ›iei, o legătură de “strivire” cu realitatea: “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ ÅŸi nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte.”