Luigi Pirandello - Sase personaje in cautarea unui autor

A fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură, considerat dramaturgul Italiei È™i maestrul teatrului absurdului, dar nu toÈ›i îi cunosc numele. Vorbim despre Luigi Pirandello ce a reuÈ™it să pună în scenă peste 40 de piese È™i a fost un fascist convins în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. S-a născut în Sicilia într-o familie bogată ce l-a educat de acasă până să ajungă la liceu. La vârsta de doisprezece ani a scris prima sa tragedie, apoi după o dragoste eÈ™uată a început să scrie poeme. Până în 1902 odată cu publicarea romanului "Turnul" nu a avut prea mult succes, însă după ce a ajuns în toate librăriile din È›ară, a devenit o mică vedetă. A reuÈ™it să uimească cu scrieri precum "Unul, nici unul È™i o sută de mii", "Răposatul Matia Pascal" sau "Șalul negru" ce l-au lansat rapid pe piaÈ›a internaÈ›ională.

Piesa absurdă È™i metateatrală "Șase personaje în căutarea unui autor" a fost publicată È™i jucată pentru prima dată în 1921 în Italia. În limba română apare pentru prima dată în 1939 la editura Teatrul NaÈ›ional, apoi urmează ediÈ›iile secolului al XXI-lea oferite de Art în 2008 È™i 2012.

AÈ›i mai văzut o piesă de teatru jucată într-o piesă de teatru? Ei bine, de această dată pe scenă se joacă "Regulile jocului" de Luigi Pirandello doar că nici nu începe repetiÈ›ia bine că îÈ™i fac apariÈ›ia È™ase străini. Regizorul furios, are nevoie de o explicaÈ›ie aÈ™a că Părintele îi explică că oamenii veniÈ›i au nevoie de un autor.  ToÈ›i îi cred nebuni dar pe măsură ce încep să se certe între ei, povestea lor de viață capătă sens. DeÈ™i regizorul nu este autor, decide să îi ajute atât cât poate iar după o pauză de 20 de minute, încep să pună în scenă ceea ce au dezvăluit. Personajele sunt realiste, la fel È™i decorul care pare atât de natural, dar când regizorul începe să le de-a indicaÈ›ii aceÈ™tia se enervează È™i spun că e povestea lor È™i nimeni nu o poate schimba. Fiica vitregă începe să aibă probleme cu acurateÈ›ea decorului, madame Pace dispare, nimeni nu interpretează bine iar actorii deja au obosit să le arate cum se face de fapt. Cei È™ase au fiecare cate o problema nerezolvată iar finalul zilei regizorul se întreabă dacă a fost real ce s-a întâmplat sau a pierdut o zi cu niste nebuni.

Piesa a fost adaptată de nenumărate ori, cele mai importante fiind cele de la BBC Radio &Television din 1987 și 1982, și pelicula cinematografică oferită de Cristopher Muir.

Chiar dacă la început autorul nu a fost prea înÈ›eles, după trei interpretări a reuÈ™it să deschidă un nou capitol în teatrul internaÈ›ional È™i să fie apreciat pentru ceea ce a reuÈ™it să facă.