Legenda cetăților desfrânate Sodoma È™i Gomora a făcut înconjurul lumii secole de-a rândul. Pedeapsa lui Dumnezeu asupra locuitorilor păcătoÈ™i a fost dispariÈ›ia subită a locului È™i transformarea acestuia într-un mit biblic.
Marcel Proust a uimit publicul cu volumele „În căutarea timpului pierdut”, iar introducerea unui volum întreg despre cetățile amintite avea să îi sporească celebritatea.
În 1921 romanul cunoÈ™tea lumina tiparului, iar ficÈ›iunea lui Proust este primită cu entuziasm de publicul de pretutindeni. Cartea poate fi găsită în numeroase ediÈ›ii în rafturile anticariatului nostru, după cum urmează: Minerva (1970), Univers (1995).
Sceptici, criticii literari îl vor acuza pe Proust de mania decadenÈ›ei, iar curajul de a trata un astfel de subiect va fi aspru judecat.
Sodoma È™i Gomora, locuri ale decadenÈ›ei, simboluri ale păcatului absolut, în care oamenii îÈ™i satisfac fel È™i fel de pofte trupeÈ™ti murdare. Istoria celor două lăcaÈ™uri va fi consemnată în paginile Vechiului Testament, iar porunca divinității de a nimici aÈ™ezările pare justificată.
Proust conturează imaginea locului È™i decăderea graduală a oamenilor care îl populează. Referirile la sacralitate È™i credință, la păcat È™i pedeapsă deopotrivă sunt constante, iar imaginea de final este de-a dreptul apocaliptică.
Aici oamenii umblă slobozi, nu sunt ghidaÈ›i de nici o lege pământeană, nu cred în nimic mai presus de puterea lor de a înÈ›elege, nu se dezic de la concepÈ›iile lor È™i nu pot trăi în individualizate. Aici, departe de lumea nouă, toată lumea trăieÈ™te cu toată lumea, iubeÈ™te pe toată lumea, iar desfrâul face parte din cotidian.
Căpătând accente legendare, mistice È™i greu de înÈ›eles, romanul lui Proust nu se află departe de adevărul biblic. Scriitorul reuÈ™eÈ™te să surprindă magistral nebunia locului, ba chiar o dramatizează într-atât încât cititorul va fi uimit.
Mai târziu, ficÈ›iunea depășeÈ™te limitele, iar apocalipsa pare a fi din ce în ce mai aproape. RelaÈ›ia om divinitate capătă accente tragice, iar scena dialogului dintre Avram È™i Dumnezeu este aproape înfricoșătoare.
Misterul acestui loc se adânceÈ™te, iar bariera dintre curat È™i păcătos nu se mai distinge.
SfârÈ™itul romanului respectă întocmai mitul biblic vehiculat. Astfel, Dumnezeu distruge cetățile printr-un incendiu devastator. Singurul supravieÈ›uitor este Lot È™i familia sa, dar tragedia îi loveÈ™te treptat pe fiecare.
Marcel Prous reuÈ™eÈ™te cumva să aducă în atenÈ›ia publicului o comparaÈ›ie interesantă între supravieÈ›uitorii Sodomei È™i Gomorei È™i Adam È™i Eva, izgoniÈ›i din gradina Edenului. De asemenea, francezul reflectează asupra viitorului È™i conturează un paradox complicat. Odată cu dispariÈ›ia cetăților păcătoase au dispărut È™i cei care trăiau în desfrâu? Aceasta este întrebarea esenÈ›ială în jurul căreia gravitează ultimele paragrafe ale cărÈ›ii.
Proust creează un memento deosebit, o alegorie a vieții și a morții deopotrivă, o analiză socială a lumii de dinaintea erei noastre, o capodoperă.