Romanul “Marele Singuratic” de Marin Preda, a apărut în anul 1972 la Editura Cartea Românească, iar de-a lungul timpului a avut apariÈ›ii la edituri ca Minerva din ciclul Biblioteca pentru toÈ›i în anul 1978, editura Cartex sau editura Jurnalul NaÈ›ional, în anul 2010.
Marin Preda s-a născut la data de 5 august 1922 în SiliÈ™tea GumeÈ™ti, Teleorman È™i reprezintă cel mai marie scriitor român postbelic. După o copilărie săracă în care a reuÈ™it cu greu să îÈ™i termine cele 8 clase, elevul Preda este repartizat în anul 1940, la BucureÈ™ti, unde în anul 1941 este angajat la revista “Timpul”.
În prima parte a carierei literare publică cu precădere nuvele, iar după anii 1950 traduce romane celebre în limba română È™i publică romane.
Marele singuratic a fost al cincilea roman al lui Marin Preda, È™i cel care a primit premiul Uniunii Scriitorilor în anul 1971, roman de referință în ciclul moromeÈ›ian, cum avea să se numească această epopee care a luat ființă în anul 1955.
CărÈ›ile autorului reprezintă adevărate piese de puzzle în construirea cronologică a vieÈ›ii moromeÈ›ilor, edificând misterul câÈ›iva ani mai târziu (1977), atunci când publică romanul lui autobiografic (ViaÈ›a ca o pradă), un adevărat Bildungsroman.
S-a afirmat despre roman că este al fiului È™i al tatălui, având în vedere că în cuprinsul lui vieÈ›ile celor doi (Niculae È™i Ilie Moromete) se întrepătrund în stilul lui Marin Preda care aici încearcă să caute sensurile vieÈ›ii.
AcÈ›iunea romanului se concentrează în jurul cunoscutului personaj din romanul “MoromeÈ›ii”, Niculae, care în urma nereuÈ™itei în politică, devine inginer horticol È™i trăieÈ™te în jurul serelor la mică distanță de BucureÈ™ti.
Romanul prezintă reîntoarceri în trecut È™i vorbeÈ™te despre tatăl, Ilie Moromete È™i despre prima idilă a acestuia, poveste care nu este prezentată în cursul romanului care l-a făcut celebru pe Marin Preda.
Niculae Moromete este prezentat ca un “ratat” prin prisma faptului că fusese exclus din partid, apar remuÈ™cări ale personajului, astfel romanul se întrepătrunde cu un alt plan, anume cel al iubirii.
Ne este prezentată idila dintre Niculae È™i Simina Golea, o tânără pictoriță care trăieÈ™te într-o lume egocentrică È™i care încearcă să devină celebră în domeniul artei, dar care nu rezonează prea mult cu lumea din jur.
Apare în personajul Simina un debordant sentiment de posesivitate față de Niculae, iar totul se rezumă, din perspectiva Siminei, doar la lumea ei interioară. Stările de retragere către sine cât È™i cele febrile induse de obsesia sa creatoare, o aduc pe Simina pe patul de moarte după ce află că suferă de o boală teribilă.
Romanul are două dimensiuni care se împletesc armonios, o dimensiune a trecutului care pare să nu mai aibă pentru Niculae aceeaÈ™i semnificaÈ›ie ca odinioară, răspunzându-I Siminei la o întrebare care apare în cuprinsul romanului: “(…)lumea cu cai care vin cu gâturile spre căruÅ£a familiei, care se pregăteÅŸte de întoarcerea acasă sub un asfinÅ£it scăldat în culori de foc (…)” nu mai există pentru el.
Niculae schiÈ›ează un traseu existenÈ›ial È™i readuce în memorie imagini din trecut, cu satul lui, cu imaginea oamenilor care scot la lumină cruzimea È™i sălbăticia.
Niculae crează o altă dimensiune a lumii, încearcă să aducă puÈ›ină căldură în locul cruzimii oamenilor È™i doreÈ™te să creeze o nouă religie care să È›ină în frâu aceste mânii, susÈ›inând la un moment dat că “nu poate creÈ™te atâtea flori câte ar avea nevoie lumea”.
În anul 1977 a fost creat È™i un film cu acelaÈ™i nume în regia lui Iulian Mihu, avându-i în rolurile principale pe actorii George Motoi È™i FlorenÈ›a Manea.