Michel Foucault - Cuvintele si lucrurile

Michel Foucault, născut pe 15 octombrie 1926, a fost un filosof È™i istoric francez a cărui operă, catalogată drept postmodernistă, a avut puternice ecouri în domenii precum filosofie, istoria È™tiinÈ›ei, psihanaliză È™i sociologie. Teoriile lui Foucault au avut la bază, în primul rând, relaÈ›iile dintre putere versus cunoaÈ™tere È™i libertate, analizând modul în care acestea sunt utilizate ca formă de control social prin mai multe instituÈ›ii.

Cartea "Cuvintele È™i lucrurile", publicată pentru prima oară în anul 1966, începe cu o descriere detaliată a picturii "Las Meninas" a lui Diego Velazquez, È™i a aranjamentului său complex de linii È™i efecte ascunse. Această lucrare originală este marcată de un destin singular: succesul ei editorial i-a adus autorului său o largă notorietate, însă, cu toate acestea, cartea are o reputaÈ›ie de lectură dificil de digerat, scrisă într-un stil baroc, de-a lungul timpului fiind È›inta unor critici acerbe. Primul lucru care È™ochează cititorul la textul lui Foucault, în afară de densitatea, erudiÈ›ia È™i formulările uneori nebuloase, este faptul că sunt mult mai prezente "cuvintele", nu "lucrurile", aÈ™a cum va recunoaÈ™te mai târziu È™i autorului. În "Cuvintele È™i lucrurile", Foucault se plaseza epistemologic într-o anumită continuitate cu structuralismul, È™i într-o ruptură asumată cu existenÈ›ialismul È™i fenomenologia. La o analiză amănunÈ›ită a lucrări lui Foucault se poate remarca impactul semnificativ pe care l-a avut moÈ™tenirea lăsată de Nietzsche - primul care a conturat ideea că orice dorință de cunoaÈ™tere denotă, mai presus de orice, o dorință de putere. Principalele postulate ale autorului sunt următoarele: discursurile sunt autonome, trebuind analizate ca obiecte de sine stătătoare; această analiză permite identificarea unor rupturi în domeniul gândirii care nu coincid cu diviziunile istorice clasice; apariÈ›ia omului ca subiect-obiect al cunoaÈ™terii este un fenomen recent caracterizat prin anunÈ›ata sa finitudine, celebra "moarte a omului". Foucault nu are ambiÈ›ia de a crea o teorie universală: el studiază gândirea europeană, cel mult occidentală, lucru pe care îl confirmă în nenumărate rânduri. În a zecea parte a cărÈ›ii, intitulată "ȘtiinÈ›ele umane", autorul ne arată faptul că acestea pun în discuÈ›ie omul ca ființă atât prinsă în È›esătură vieÈ›ii (ființă empirica deci, postură fenomenologică), dar È™i capabilă să se extragă din acesta, printr-o postură reflexivă È™i o capacitate de reprezentare (ființă transcedentală, postură existenÈ›ialistă). Pentru Foucault, caracteristica È™tiinÈ›elor umane nu este omul, ca obiectul privilegiat, ci dispoziÈ›ia epistemologică care le-a permis să constituie omul ca obiect al lor, È™i să-l analizeze în norme, reguli È™i seturi semnificative care le dezvăluie conÈ™tiinÈ›ei condiÈ›iile formelor È™i conÈ›inuturilor sale. Autorul denunță în cele din urmă o situaÈ›ie ambiguă È™i instabilă în È™tiinÈ›ele umane, care au sfârÈ™it prin a dizolva forma de obiectivitatea naturală aÈ™teptată de la formele mai vechi de cunoaÈ™tere. Această schimbare are loc prin descoperirea inconÈ™tientului, È™i o întoarcere concomitenta È™i paradoxală la reprezentare. Astfel, pentru Foulcault È™tiinÈ›ele umane neagă principiul progresului continuu È™i exponenÈ›ial al cunoaÈ™terii raÈ›ionale, propunând discontinuitate, ruptură.

În lucrarea sa, Foucault ne încurajează să trecem dincolo de simpla abordare a istoriei gândirii - care poate să fie È™i cea a practicilor - să pune întrebări despre tehnicile È™i procesele aflate în joc în fundal, È™i care ne permit să înÈ›elegem cum se creează un spaÈ›iu de normativitate, la un moment È™i un loc dat, deci un spaÈ›iu de exprimare a unei forme de norme È™i margini generatoare de energie, ortodoxie È™i heterodoxie.

Cartea "Cuvintele È™i lucrurile" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în două ediÈ›ii, È™i anume: Univers (1996) È™i Rao (2008).