Michel Zevaco - Fiul lui Pardaillan

Michel Zevaco a fost un cunoscut scriitor È™i jurnalist francez, născut la 1 februarie 1860, la Ajaccio. În anul 1900 îÈ™i abandonează cariera jurnalistică, dedicându-se carierei literare.

Cartea "Fiul lui Pardaillan", publicată pentru prima oară în anul 1962, îl are în prim-plan pe cavalerul Pardaillan. AcÈ›iunea romanului începe într-o dimineață însorită, în Paris, când, la fereastra unei case burgheze, din strada l'Arbre-Sec, apare o tânără, părul ei bogat fiind mângâiat de razele calde ale soarelui. Avea ochii mai albaÈ™tri È™i mai puri decât culoarea cerul, silueta subÈ›ire, formele ei de o incomparabilă armonie, totul la ea atrăgând atenÈ›ia. În stradă, în umbra protectoare a unui zid, un bărbat ridică privirea spre ea, moment în care ochii lui sticloÈ™i de vizionar prind viață, devenind umani, căpătând o expresie de blândeÈ›e È™i adoraÈ›ie mistică. FaÈ›a lui, până nu de mult abătută, se luminează de o bucurie celestă, făcându-l să exclame: "cât este de frumoasă!". Nici nu termină bine fraza, căci în faÈ›a lui se opreÈ™te brusc o arătare fără formă, înfășurată într-o sutană ridicată pe sold, pe care se înalță o căpățână mică, jovială, excesiv de luminată, salutându-l cu o voce joasă. Visătorul, Jean-Francois Ravaillac, tresare violent, fiind smuls dintr-o reverie profundă, expresia feÈ›ei sale redevenind absentă, scânteia de viață aprinsă în ochi stingându-se dintr-odată. În acel moment, fata de la balcon închide fereastra, fără a mai arunca vreo privire spre stradă, făcându-l pe Ravaillac să scoată un suspin, îndepărtându-se indiferent, luând-o în direcÈ›ia străzii Sant-Honore, trăgându-l după el È™i pe călugărul Parfait Goulard, care se lăsă condus de bunăvoie. Pe drum, ei se întâlnesc cu un nobil senior È™i o matroană respectabilă, ce discutau aprins, oprindu-se în faÈ›a peronului casei modeste a tinerei fete. În apropiere, un tânăr cavaler rămăsese rezemat în coate la lucarnă, aÈ™teptând răbdător o altă ocazie de a o mai vedea pe fiinÈ›a iubită la geam. Cufundat în visele lui, nu mai vedea nimic altceva în afară de balconul tinerei fete, acolo unde ea i se arătase.  Între timp, discuÈ›ia celor doi, opriÈ›i în pragul casei, se terminase, matroana urcând cele trei trepte È™i potrivind cheia în broască. În acel moment, ochii îndrăgostitului părăseÈ™te balconul fericirii, îndreptându-se spre ei. La vederea bărbatului, acestuia îi scapă un urlet de furie, aplecându-se parcă dorind a se arunca cu capul înainte. Se repezi pe scări, intrând în plin în trei bărbaÈ›i care se opriseră exact în faÈ›a porÈ›ii, năpustindu-se asupra lor ca un uragan, despărÈ›indu-i cu brutalitate È™i împingându-i în dreapta È™i-n stânga, îndrăgostitul urcând, apoi, strada în goană. Străbătuse vreo cincizeci de metri, când, dintr-o dată, se ciocni violent cu un gentilom care mergea în faÈ›a lui. Continuă să înainteze fără vreun cuvânt de scuze, gentilomul apucându-l puternic de umăr. Sub pumnul de fier care îl imobiliza, se văzuse nevoit să se oprească, remarcând prezenÈ›a unui bărbat cu È›inută nobilă, în jur de È™aizeci de ani, cu o forță uluitoare, deoarece reuÈ™ise cu o singură mână să împiedice orice rezistență din partea îndrăgostitului. Bărbatul era chiar cavalerul Pardaillan, È™i chiar dacă a fost ofensat de brutalitatea manierelor tânărului, este de acord să treacă cu vederea lipsa sa de politeÈ›e. Îndrăgostitul, al cărui nume era Jehan cel Brav, tresări violent la auzul vorbelor lui, ochii înroÈ™indu-i-se, spunându-i cavalerului că nu îi va ierta nicicând umilinÈ›a pricinuită, aÈ™teptându-l în dimineaÈ›a următoare, la ora nouă, în spatele zidului mânăstirii cartusienilor, pentru o confruntare; în final, îndepărtându-se ca o fiară dezlănÈ›uită.

Cartea "Fiul lui Pardaillan" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în trei ediÈ›ii, È™i anume: A.P.P. (1992), Litera (2015) È™i Dexon (2021).