Miguel de Unamuno - Agonia crestinismului

Miguel de Unamuno, născut pe 29 septembrie 1864 la Bilbao (Spania), a fost un cunoscut scriitor È™i filosof spaniol. Între anii 1880 È™i 1884 a studiat filosofia È™i literele la Universitatea din Madrid, obÈ›inând un doctorat cu teza "Critica problemei despre originea È™i preistoria rasei basce", susÈ›inută în 20 iunie 1884, mai apoi fiind profesor la Universitatea din Salamanca, din anul 1891 până în anul 1901, atunci când a fost numit rector. În anul 1914 a fost forÈ›at să-È™i dea demisia din funcÈ›ia sa academică din cauza atacurilor sale repetate asupra monarhiei lui Alfonso al XIII-lea, È™ase ani mai târziu fiind urmărit penal deoarece a scris un articol insultator la adresa regelui Alfonso. Sub dictatura lui Miguel Primo de Rivera a fost exilat în Fuerteventura, plecând mai tarziu în exil în FranÈ›a, până la căderea regimului militar.

Unamuno a fost un scriitor cu o personalitate originală È™i debordantă, extrem de controversat È™i uneori contradictoriu, atât în gândirea sa, cât È™i în activitatea sa politică. Temele sale preferate au fost: nemurirea, procrearea, maternitatea, lupta individului pentru a se realiza. Dintre cărÈ›ile sale merită menÈ›ionate: "En torno al casticismo" (1895), "Vida de Don Quijote y Sancho" (1905), "Mi religión y otros ensayos" (1910), "Del sentimiento trágico de la vida en los hombres y en los pueblos" (1912), "La agonía del cristianismo" (1925), "Cómo se hace una novela" (1927), "Paz en la guerra" (1897), "Amor y pedagogía" (1902), "El espejo de la muerte" (1913), "Niebla" (1914), "Abel Sánchez" (1917), "Tres novelas ejemplares y un prólogo" (1920), "La tía Tula" (1921), "San Manuel Bueno, mártir" (1931).

Cartea "Agonia creÈ™tinismului", publicată în anul 1925, a fost scrisă în timpul exilului său parizian, la doisprezece ani distanță de la publicarea cărÈ›ii sale "Despre sentimentul tragic al vieÈ›ii". Exilat în Insulele Canare de Primo de Rivera, Unamuno pleacă în FranÈ›a unde, în singurătate È™i suferință, scrie acest scurt eseu, care are ca subiect credinÈ›a, înÈ›eleasă ca un efort personal È™i autentic, È™i nu ca o practică socială. Reamintind cu fineÈ›e, erudiÈ›ie È™i forță, că fără acest efort, fără această luptă permanentă pentru a cuceri È™i recuceri credinÈ›a È™i adevărul creÈ™tinismului, toată viaÈ›a religioasă È™i spirituală este sortită morÈ›ii È™i dispariÈ›iei. Prezentând drept problematică instituÈ›ionalizarea religiilor, È™i nevoia agonizantă de libertate pentru cei ce doresc să păstreze vie viaÈ›a spiritului, autorul reaminteÈ™te nevoia de angajament personal È™i responsabilitatea pe care fiecare individ o poartă față de sine.

"Agonia înseamnă luptă. Agonizeaza cel care trăieÈ™te luptând, luptând împotriva vieÈ›ii însăși. Și împotriva morÈ›ii. Este precum invocaÈ›ia Sfintei Tereza a Pruncului Isus: 'Mor pentru ca nu mor'".

Titlul cărÈ›ii poate fi puÈ›in confuz, însă, trebuie precizat faptul că marele filosof spaniol foloseÈ™te alternativ cuvântul "agonie", în sensul său original dublu, care este cel de zbatere È™i declin premergător finalului. Zbaterea în fiecare moment al existenÈ›ei între credinÈ›a credinciosului È™i condiÈ›ia lui de om social. O luptă permanentă, al cărei refuz ar echivala cu o renunÈ›are la viaÈ›a È™i la cercetarea mistică.

"Agonia este, deci, luptă. Și Hristos a venit să ne aducă agonie, luptă È™i nu pace. Ne-a spus-o chiar el: 'Să nu credeÈ›i că am venit să aduc pacea pe pamant; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să-i întorc <<pe fiu împotriva tatălui său, pe fiică împotriva mamei ei È™i pe noră împotriva soacrei sale, aÈ™a încât duÈ™manii unui om vor fi chiar cei din familia lui>>' (Matei 10:36)".

Cartea "Agonia creÈ™tinismului" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în două ediÈ›ii, È™i anume: Institutul European (1993) È™i Symbol (1995).