Numele lui Eminescu avea să facă înconjurul lumii, iar persoana poetului să fie hiperbolizată de aÈ™a manieră încât în ochii cititorului capătă accente legendare. Geniul născut la BotoÈ™ani avea să cucerească publicul de pretutindeni, fiind cel mai de seamă reprezentant al romantismului. InteligenÈ›a poetului era nativă, căci, încă din È™coala primară dă dovadă de o perspicacitate deosebită, iar profesorii îl cataloghez drept eminent. DeÈ™i renunță la cursurile colegiului, Mihai Eminovici avea să urmeze o traiectorie artistică extraordinară.
Ajuns să studieze la Viena, influenÈ›at de operele lui Baudelaire sau Schopenhauer, marele Eminescu îÈ™i începe în forță ascensiunea. Adept al convingerilor conservatoare în materie de politică, tânărul deranjează câteva minÈ›i intelectuale cu părerile È™i notiÈ›ele sale, publicate mai târziu la „Timpul". Călătorind prin Europa, Eminescu cunoaÈ™te oameni care îi vor stârni È™i vor reprezenta o sursă de inspiraÈ›ie pentru operele de mai târziu. Profesorul său, Aron Pumnul, va avea un rol fundamental în dezvoltarea spirituală È™i mintală a lui Eminescu. Primele sale încercări de scriere se datorează datorită acestuia È™i sunt redactate sub îndrumarea sa. Mai târziu, poezia „La mormântul lui Aron Pumnul" va reprezenta elogiul adus de învățăcel maestrului său.
Viena va fi pentru Eminescu È™i locul dezamăgirilor sale. Aici, pe tărâm străin, avea să îÈ™i cunoască muza, Veronica Micle. Proaspăt divorÈ›ată, femeia începe o relaÈ›ie dificilă cu poetul, iar iubirea începe să îl macine pe Eminescu mai puternic decât catharsis-ul creator. Legătura celor doi ajunge să fie intens mediatizată în cercurile intelectualilor, iar povestea va fi chiar subiect în presa vremurilor.
Iubirea È™i nebunia îl vor urmări întreaga viață pe Eminescu, dar forÈ›a creatoare a acestuia va fi de neoprit. Poeme precum „Floare albastră”, „Luceafărul” sau „Mai am un singur dor" vor fi studiate zeci de ani, iar importanÈ›a acestora este incontestabilă. Poate cea mai cunoscută poezie eminesciană este È™i va rămâne „Luceafărul”, publicată în 1883. Povestea de iubire dintre Cătălin È™i Cătălina este aproape de domeniul fantasticului, iar sfera dintre vis È™i realitate se întrepătrund mai puternic ca niciodată. Iubirea de luceferi, cum afirmă Eminescu mângâie sufletul, dar distruge mintea. NeputinÈ›a împlinirii iubirii sau îmblânzirea demonilor interiori sunt alte teme abordate în scrierile sale.
„Mai am un singur dor" , publicată în 1884 este o incursiune în viaÈ›a trecută a poetului È™i o împăcare a acestuia cu moartea. Versurile triste, accentele dramatice È™i tragismul operei vor face din acesta o reală capodoperă.
„Făt-Frumos din lacrimă” sau „Sărmanul Dionis" sunt creaÈ›iile de proză scurtă e poetului, la fel de apreciate precum poeziile cu care s-a afirmat. În rafturile anticariatului nostru sunt disponibile mai multe ediÈ›ii ale manuscriselor eminesciene: Minerva (1985), Editura FundaÈ›iei Culturale Române (1995), Prometeu (1997), Cartea Românească (1984).
MoÈ™tenirea literară lăsată de Eminescu este un izvor nesfârÈ™it, iar numele poetului va dăinui pentru totdeauna în imaginarul colectiv. Acest geniu neînÈ›eles, înconjurat de oameni, dar atât de singur, luptând cu demonii propriei minÈ›i, strălucind È™i fumegând în acelaÈ™i timp, avea să îÈ™i găsească sfârÈ™itul luptând cu povara nebuniei. Astăzi, operele sale se găsesc în cele mai mari biblioteci È™i librării ale Europei, iar statuia sa rămâne neclintită.