Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai apreciaÈ›i autori pe care ni i-a oferit literatura română. Arta lui depășeÈ™te graniÈ›ele patriei noastre, iar numele său este apreciat pretutindeni. Suntem cuceriÈ›i È™i fascinaÈ›i de lumea lui Sadoveanu, de eroii lui È™i de poveÈ™tile acestora.
Se naÈ™te la PaÈ™cani È™i este interesat de literatură È™i cultură, iar primele însemnări sunt apreciate mai întâi de Junimea. Este apreciat È™i cunoscut pretutindeni ulterior, iar manuscrisele sale devin cunoscute ulterior. Scrie despre pasiuni È™i despre fel È™i fel de emoÈ›ii străine, iubeÈ™te cu patos È™i dă viață unor eroi È™i eroine care vor domina literatura veacului. Este atras de natură, de lumea necuvântătoarelor È™i de felul în care oamenii interacÈ›ionează cu acestea. Astfel, primele sale scrieri sunt destinate copiilor È™i celor care vor să vadă lumea prin ochii unui autor sincer, care se inspiră din realitate.
Jurnalul prezent este extraordinar, iar mărturisirile sale sunt rupte din realitate. Astfel pornim într-o călătorie deosebită È™i-l cunoaÈ™tem pe Sadoveanu cel real, autentic, care trăieÈ™te fiecare emoÈ›ie la nivel înalt. Treptat, fiecare mărturisire cuprinde o parte din viaÈ›a sa, cu bune È™i cu rele, iar publicul se va delecta cu reverii din vremuri trecute.
Romantismul lui Sadoveanu nu este mascat, ci este adus în prim plan cu candoare. El ne vorbeÈ™te despre viaÈ›a la È›ară, despre zilele tihnite, despre curtea bunicilor, despre primii fiori ai iubirii, despre primele cărÈ›i citite, despre fiica preotului, care l-a învățat ce înseamnă dragostea È™i lipsa ei. Toate aceste confesiuni ne poartă într-o lume ce astăzi ar putea cădea drept desuetă, dar care ne va fascina cu simplitatea È™i autenticitatea ei. De asemenea, autorul ne conduce pe băncile È™colii, ne arată care au fost maeÈ™trii care l-au inspirat È™i l-au ajutat în formarea carierei de mai apoi. Apoi, el ne poartă în călătoriile sale, ne conduce prin marile oraÈ™e europene È™i ne arată splendoarea lumii sale. De la sărăcie la glorie, de la suferință la fericire, de la dragoste la ură, călătoria aceasta ne va recompune È™i ne va arăta ce contează cu adevărat în viață.
Cartea de față este curată È™i sinceră, la fel ca Sadoveanu în mărturisirile sale. El nu spera ca aceasta să ajungă în faÈ›a publicului È™i, probabil, din acest motiv a scris cu atâta patos È™i cu atâta dăruire. Astfel, o pagină din viaÈ›a sa este acum în faÈ›a audienÈ›ei, care îndrăzneÈ™te să critice.
El ne expune pasiunile sale, pe lângă scris. Ne vorbeÈ™te cu ardoare despre pescuit, vânătoare È™i agricultură. Toate acestea sunt frânturile care îl vor compune pe marele Sadoveanu, iar opera sa va fi tradusă în mai multe limbi de circulaÈ›ie internaÈ›ională. Astăzi, lucrarea va fi apreciată mai ales de cei care abia acum îl descoperă pe autorul de geniu. Manuscrisul este studiat È™i apreciat în marile centre universitare. Pe site-ul nostru, la numai un click depărtare, cartea este disponibilă în mai multe ediÈ›ii: Univers (1999), Eminescu (1999), Editura pentru Literatură (2002).