Mihail Sadoveanu - Cantecul amintirii

Mihail Sadoveanu a fost poate cel mai important om al culturii româneÈ™ti. Pe lângă faptul că a fost scriitor, a fost È™i diplomat dar È™i politician, aÈ™a că haideÈ›i să vedem cum a început totul. A urmat dreptul la BucureÈ™ti dar numai după un an s-a lăsat de È™coală pentru a se dedica literaturii. Se căsătoreÈ™te cu muza sa, Ecaterina, È™i se întoarce în locul de baÈ™tină, la Fălticeni, pentru a scrie. Începe să colaboreze cu revista ViaÈ›a Nouă È™i ViaÈ›a Românească, cu care va fi în strânsă legătură un deceniu, È™i mai târziu cu Semănătorul sau Adevărul literar. Va primi funcÈ›ia de inspector al căminelor culturale È™i director de teatru în IaÈ™i. Războaiele mondiale i-au adus o carieră politică prolifică pentru că devenise sfătuitorul regelui Carol al II-lea, È™i odată cu instaurarea regimului comunist deputat la BucureÈ™ti. Mereu a profitat de cunoÈ™tinÈ›ele sale pentru a nu-i fi interzise opere È™i a fost membru al masoneriei până ca aceasta să fie interzisă.

Printre cele mai importante opere se numără Frații jderi, Venea o moară pe Siret sau Dumbrava minunată.

Nuvela "Cântecul amintirii" a fost publicată pentru prima dată în 1909 la editura Cartea Românească, ediÈ›ie ce a fost urmată de Editura pentru Literatură în 1969, Minerva în 1978 sau Ion Creangă în 1972.

Pe când era tânăr, Sadoveanu mergea cu calul la păscut pe Lunca Moldovei, unde mulÈ›i ca el îÈ™i găseau drumul. Printre ei se afla bădiÈ›a Mihalache ce avea darul poveÈ™tilor. Mereu le spunea câte o pildă iar copiii se întrebau de unde are de zis aÈ™a de multe lucruri înÈ›elepte. Într-o noapte îl văd pe acesta la mormântul Irinei, fata dascălului, È™i aÈ™a află povestea ei. Ea primise de la oierul Axântel o năframă cu două fire de busuioc, fiindcă tradiÈ›ia spunea că dacă îl pune sub pernă îÈ™i va visa sortitul. AÈ™a ajung cei doi să fie împreună dar pe furiÈ™ ca să nu îi prindă părinÈ›ii. În octombrie Axântel a plecat cu oile È™i Irina a rămas singură È™i tristă. Văzând-o că nu are viață, tatăl ei decide să îi găsească un soÈ› È™i cheamă la casa lui peÈ›itorii. Norocosul a fost boierul Gheorghe È™i Irina a refuzat È™i în cele din urmă i-a spus tatălui că îl iubeÈ™te pe Axântel. Bătaia ei nu a văzut-o nimeni È™i până la urmă s-a căsătorit cu Gheorghe pe care îl ura doar ca să scape de gura lor. Cum primăvară a venit, aÈ™a a venit È™i adevărata ei iubire È™i au început iar să se vadă pe ascuns. Gheorghe È™i argaÈ›ii săi au aflat È™i au început să îi urmărească pentru a se convinge È™i uitaÈ›i aÈ™a dragi cititori viaÈ›a Irinei a luat sfârÈ™it. Cum dragostea lor se întâmpla la căderea buciumului, aÈ™a È™i bădiÈ›a Mihalache îi cânta la mormânt, fiindcă din tot ce a fost a rămas doar cântecul amintirii.