Neamul ȘoimăreÈ™tilor scris de Mihail Sadoveanu, a fost publicat pentru prima dată sub formă de foileton în anii 1912-1913 în revista literară ViaÈ›a Românească (IaÈ™i) È™i în format de volum în anul 1915 la Editura Minerva (BucureÈ™ti).
Neamul ȘoimăreÈ™tilor se numără printre romanele istorice ale lui Mihail Sadoveanu. Încadrarea în această categorie se justifică prin situarea acÈ›iunii în Moldova, la începutul secolului al XVIII-lea, în timpul domniei lui Ștefan TomÈ™a. Încă din primele pagini ale cărÈ›ii ne este înfățiÈ™ată bătălia de la Cornul lui Sas, pe Prut, între Ștefan TomÈ™a, ajutat de turci È™i tătari, È™i Constantin Movilă, pretendent È™i el la domnie, sprijinit de polonezii lui Ștefan Potocki È™i de cazaci. Moldovenii sunt împărÈ›iÈ›i în două: unii, în majoritate răzeÈ™i, se află în oastea lui Ștefan TomÈ™a, alÈ›ii, îndeosebi mari boieri, îl susÈ›in pe Constantin Movilă. Ștefan TomÈ™a învinge È™i se răzbună aprig pe învinÈ™i, omorându-i pe cei mai mulÈ›i dintre ei.
Romanul Neamul ȘoimăreÈ™tilor reprezintă o depășire a modelului romantic, un stadiu nou în creaÈ›ia sadoveniană È™i în acelaÈ™i timp, un progres înregistrat în romanul istoric românesc. În anii deplinei maturități, Mihail Sadoveanu va ajunge la un È™i mai înalt nivel, scriind romane complexe È™i subtile, ca FraÈ›ii Jderi, Creanga de aur, Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, Nunta domniÈ›ei Ruxandra.
Neamul ȘoimăreÈ™tilor poate fi considerat, chiar o maÈ™ină de călătorit în timp. Mihail Sadoveanu intră decis în subiect, ca È™i cum nici nu s-ar pune problema cum anume a ajuns într-o realitate de acum trei secole. Totodată, el nu se simte obligat să explice ce este un iatagan, în ce constă demnitatea de È™leahtic, cum se atârnă buzduganul la oblânc. Consideră pur È™i simplu, că s-au transferat cu toÈ›ii, È™i scriitor È™i cititori, în altă epocă È™i că nu le rămâne decât să urmărească atenÈ›i derularea unor peripeÈ›ii palpitante.
În Neamul ȘoimăreÈ™tilor, descrierile de natură, nu perturbă cu nimic ritmul alert în care se desfășoară acÈ›iunea. Și totuÈ™i, aÈ™a succinte, frazele respective evidenÈ›iază o estetică a parafrazării. Autorul urmăreÈ™te nu numai să schiÈ›eze un peisaj, ci È™i să corecteze reprezentările anterioare. Tocmai de aceea, impresia dominantă pe care o resimÈ›im este aceea de înnoire sistematică.