Pe 13 martie, la BucureÈ™ti 1907, se naÈ™te cel ce va fi un geniu al filosofiei È™i literaturii filosofice, Mircea Eliade. Încă de mic È™i-a manifestat interesul pentru autori precum Balzac sau Frazer iar la 14 ani începe să scrie articole despre entomologie. De asemenea a avut o mare pasiune pentru limbile străine, acesta cunoscând italiana, engleza, persana È™i ebraica. Ducând o viață destul de solitară È™i fiind destul de bolnăvicios, Eliade începe să scrie primele sale romane. Astfel, în 1928 apare primul său roman ”Romanul adolescentului miop” care a avut un real succes. După ce obÈ›ine o bursă particulară, ajunge pe tărâmul Indiei unde studiază filosofia È™i yoga cu Surendranath Dasgupta care i-a schimbat viaÈ›a. Întors la BucureÈ™ti începe să scrie romanul ”Maitreyi” care va fi publicat în 1933 È™i va deveni cea mai cunoscută scriere a sa. La maturitate, după ce se vede pe culmile succesului, se mută la Chicago È™i devine profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea ”Loyola”.
Autorul moare la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, în America, iar corpul său rămâne pe meleaguri străine la Capela Rockfeller din Hyde Park.
Teza filosofică ”Sacrul È™i profanul” a fost publicată pentru prima dată în 1957 în limba germană sub numele ”Das Heilige und das Profane”. Fiind o ediÈ›ie cu un foarte mic tiraj, este mai puÈ›in cunoscută, prima considerându-se însă cea din 1992 de la editura Humanitas. Au mai urmat È™i ediÈ›iile din 1995 È™i 2000 ale aceleaÈ™i edituri.
Pentru a înÈ›elege despre ce este vorba, trebuie să definim cele două cuvinte din titlu. Sacrul (privitor la religie) este ceea ce defineÈ™te hierofania. Adică noi putem considera sacru de la o piatră sau un copac, până la zeități. Manifestarea este întotdeauna aceeaÈ™i: misterul a ceva care este diferit, a unei realități care nu aparÈ›ine lumii noastre È™i a lucrurilor ce devin profane. Poate vă întrebaÈ›i ce este profanul, ei bine, este ceva neînÈ›eles, poate chiar necredincios pentru o anumită religie.
Astfel ajungem la comparaÈ›ia dintre cei doi termeni. Adesea se crede că ar însemna diferenÈ›a dintre real È™i ireal însă este doar o diferită înÈ›elegere a credinÈ›ei. Lumea este în totalitate profană, oamenii sunt profani È™i pot deveni fiinÈ›e sacre doar dacă fac schimbări în viaÈ›a lor. EvoluÈ›ia istorică influenÈ›ează sacrul, de exemplu, într-o societate din domeniul agricol există credință în Mama Pământ sau Gaia, pentru că limita de cunoaÈ™tere a individului gravitează în jurul principalei sale surse de hrană aÈ™a că încearcă să o divinizeze din diverse mijloace. SpaÈ›iul profan în schimb, păstrează locuri privilegiate ”în minte” cum ar fi casa copilăriei, locul primei iubiri sau grădina bunicii. Aceste spaÈ›ii devin sfinte pentru individ pentru că produc o schimbare în propriul univers.
Sacrul se diferențiază de profan tocmai pentru că aduce o schimbare. Profanul este echivalentul rutinei iar sacrul reprezintă ieșirea din profan.
A doua manifestare a sacrului este timpul. Asemenea spaÈ›iului nu este nici continuu, nici omogen pentru omul credincios. Însă chiar È™i aici găsim timpul profan, cel pe care nu îl înÈ›elegem, cel care ne aduce surprize.