Niccolo Machiavelli - Principele

Niccolo Machiavelli, important scriitor È™i om politic al RenaÈ™terii italiene, este recunoscut în mod deosebit datorită operei sale, Principele (Il Principe). Scrisă în 1513, cartea este considerată ca fiind primul tratat modern de politică. Prima publicaÈ›ie a apărut însă abia la 5 ani după moartea autorului, în 1532, cu permisiunea Papei Clement al VII-lea. Machiavelli a terminat lucrarea în doar câteva săptămâni, în timpul unui exil, când a fost acuzat că ar fi complotat împotriva familiei de Medici. DeÈ™i mică ca dimensiune, cartea a devenit cunoscută la nivel mondial È™i a dat naÈ™tere unui nou cuvânt, È™i anume, machiavelic, cu sens peiorativ, însemnând viclean, fără scrupule.

Principele este de fapt o serie de sfaturi pe care un conducător ar trebui să le ia în considerare dacă doreÈ™te să păstreze È™i să amplifice puterea pe care o deÈ›ine. Cartea începe de fapt cu o scrisoare către Lorenzo al II-lea de Medici È™i continuă apoi cu analiza tipurilor de principate. De notat aici este faptul că scriitorul italian face o distincÈ›ie între principatele noi È™i cele ereditare. Analizează apoi problema puterii prin cazuri concrete. El foloseÈ™te în mod deosebit exemple din Imperiul Roman È™i din istoria FranÈ›ei È™i a Italiei.

Singurul scop al sfaturilor sale este menÈ›inerea principatului È™i, implicit, a puterii prin orice mijloace. Machiavelli ia în calcul mai  multe criterii, cum ar fi felul în care puterea a fost preluată, forma de guvernare adoptată de predecesori, relaÈ›ia dintre principe È™i principat (dacă au aceeaÈ™i cultură È™i limbă sau dacă diferă), precum È™i tipul armatei, dacă este proprie sau dacă este formată din mercenari. Pentru Machiavelli, decizile principelui sunt importante È™i ele trebuie urmate indiferent de situaÈ›ie, aÈ™adar dacă el este capabil să menÈ›ină principatul, nu contează dacă subiecÈ›i îl iubesc sau îl urăsc. Dimpotrivă, pare că Machiavelli acceptă mai degrabă ura È™i prin ea, frica. AÈ™a cum el înÈ™uÈ™i argumentează, este mai sigur ca un principe să stârnească frică decât iubire, dacă nu le poate echilibra pe cele două. Frica, pentru un conducător, înseamnă obediență din partea populaÈ›iei È™i securitate pentru principe. Sigur, el se poate arăta bun È™i iertător, dar vor veni momente când va trebui să lupte împotriva acestor calități. Pentru că are de a face cu multă răutate, un principe ar trebui să înveÈ›e cum să fie la fel de rău. Scriitorul italian consideră o reputaÈ›ie proastă este de evitat, dar devine necesară în anumite instanÈ›e.

Un alt principiu nou la Machiavelli este cinstea principelui. DeÈ™i un conducător este lăudat atunci când respectă ceea ce a promis, în realitate cei care au avut succes au fost cei care au încălcat acest principiu. Pentru scriitorul italian, un principe îÈ™i È›ine cuvântul doar atunci când acest lucru se potriveÈ™te cu scopurile sale, dar face acest lucru dând impresia că face de fapt ceea ce a promis. Motivul pentru care un conducător poate acÈ›iona în acest fel este pentru că natura umană este asemănătoare, È™i cum oamenii sunt vicleni, nici conducători nu ar trebui să respecte o asemenea regulă.

Lucrarea lui Machiavelli a fost, de-a lungul timpul, criticată È™i apreciată. Jean Bodin sau John Milton au recunoscut realismul ideilor scriitorului italian, iar Henry al VIII-lea a luat în considerare principiile lui Machiavelli atunci când a decis mutarea la Protestantism. În literatură, Machiavelli apare ca È™i personaj în prologul din ”Evreul din Malta” a lui Christopher Marlowe. Împăratul Napoleon, de asemenea, a studiat ideile lui Machiavelli, È™i notase chiar observaÈ›ii în exemplarul său.

Principiile lui Machiavelli au avut un impact răsunător È™i sunt studiate până în ziua de azi. Principele a provocat o scindare în modul de gândire al conducătorilor È™i a propus o concepÈ›ie cu totul nouă asupra puterii.