Opera istorică “Românii supt Mihai voievod Viteazul”, de Nicolae Bălcescu, a fost scrisă de autor între anii 1851 È™i 1852, iar documentarea fiind realizată încă din anul 1846 din peste 225 de lucrări istorice culese de acesta de-a lungul timpului.
După moartea istoricului, care survine la o vârstă fragedă, Alexandru Odobescu se ocupă de opera esenÈ›ială a lui Bălcescu, prima oară aceasta apărând în “Revista Română”, între anii 1861 È™i 1863, iar din anul 1878, opera fiind editată în volum la editura “Typografia Societatei Academice Române”.
Printre alte edituri care au publicat opera istorică, putem aminti de editura Minerva, 1967, 1970, 1975 È™i 1977, în format broÈ™at È™i cartonat, editura Albatros, din colecÈ›ia Lyceum, 1973, în format broÈ™at, editura Academiei, 1986, în format cartonat, editura Junimea, 1988, în format broÈ™at sau editura ȘtiinÈ›a, din colecÈ›ia MoÈ™tenire, 2018, în format cartonat.
Nicolae Bălcescu s-a născut la data de 29 iunie 1819, în BucureÈ™ti, fiind un însemnat istoric, scriitor È™i revoluÈ›ionar român, fiind unul dintre participanÈ›ii la RevoluÈ›ia din 1848, iar prin studiile sale aprofundate asupra voievodului Mihai Viteazul, adăugând în canoanele istorice româneÈ™ti personalitatea celui care a fost marele Domnitor român.
Acesta creÈ™te într-o familie de boieri, purtând numele mamei sale care se trăgea din BălceÈ™ti, judeÈ›ul Vâlcea. Mai târziu studiază la colegiul “Sfântul Sava”, din anul 1832, având ca materie preferată istoria.
Mai târziu, acesta intră în serviciul militar, în 1840 fiind unul dintre participanÈ›ii la conspiraÈ›ia Filipescu, ceea ce îi aduce doi ani de exil la Mănăstirea Mărgineni.
După eliberare, acesta fondează o organizaÈ›ie secretă denumită “Frăția”, călătorind în mai multe regiuni din È›ară, dar È™i în FranÈ›a È™i Italia, documentându-se în domeniul istoric, iar din anul 1844, reuÈ™ind să fondeze revista “Magazin istoric pentru Dacia”.
Începe să scrie în exil opera sa reprezentativă, murind de tuberculoză în anul 1852 È™i nereuÈ™ind să termine ultimul capitol al vastei opere despre Mihai Viteazul, abandonând-o la capitolul al XXXIII-lea al cartii a V-a denumită Miraslau.
Printre cele mai importante articole semnate de celebrul istoric putem aminti de “Cronicarii Țării RomâneÈ™ti”, 1845, “Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri”, 1846, “Despre împroprietărirea țăranilor”, 1848 sau “Mersul revoluÈ›iei în istoria românilor”, 1850.
Opera istorică “Românii supt Mihai voievod Viteazul”, de Nicolae Bălcescu reprezintă cea mai importantă operă scrisă de istoric, după o lungă È™i aprofundată muncă de documentare din mai multe limbi de circulaÈ›ie europeană, acesta călătorind atât în FranÈ›a, cât È™i în Italia pentru a afla mai multe informaÈ›ii legate de istoria Valahiei sau informaÈ›ii despre personalitatea lui Mihai Viteazul.
Opera era, din punctul de vedere al istoricului, o È›intă pentru o revoluÈ›ie pe care acesta o punea la cale, revoluÈ›ie care propune ideea de Unire a Țărilor Române.
Opera istoricului este structurată în mai multe cărÈ›i, iar fiecare carte fiind structurată în mai multe capitole, astfel avem Cartea I. Libertatea naÈ›ională (1593 - aprilie 1595) ; Cartea II. Calugărenii (aprilie - decembrie 1595) ; Cartea III. Robirea țăranului (decembrie 1595 - aprilie 1599) ; Cartea IV. Unitatea naÈ›ională (aprilie 1599 - 1600) ; Cartea V. Miraslau (iulie 1600 - ianuarie 1601) ; Cartea VI. Goraslau (ianuarie 1601 - septembrie 1601).
Cartea oferă o etapă importantă din istoria poporului nostru, fiind o etapă în care istoricul vorbeÈ™te cu admiraÈ›ie despre lupta plină de eroism a românilor pentru a apăra È›ara, mult hăituită de atacurile crunte ale armatei turceÈ™ti, avem aici o descriere a campaniei din iarna anului 1595 când, Mihai Viteazul reuÈ™eÈ™te să triumfe în faÈ›a turcilor, campania fiind numită de acesta “Glorioasa campanie (…) fără asemănare în istoria lunÈ›ii”.
În percepÈ›ia lui Nicolae Bălcescu, voievodul Mihai Viteazul a reprezentat o adevărată figură a unirii dintre Èšara Românească, Moldova È™i Ardeal, fiind din acest punct de vedere un simbol prin intermediul căruia îÈ™i dorea să insufle mai târziu în pieptul românilor această idee de unire, o unire pe care nu a mai reuÈ™it să o realizeze, datorită problemelor de sănătate.
De asemenea, opera prezintă într-un stil înflăcărat È™i artistic cugetări pline de patos despre viitoarea luare de poziÈ›ie în È›ară, având în vizor toate faptele de vitejie pe care le-a înteprins marele voievod, cel care a avut un singur È›el, È™i anume acela al unirii celor trei regiuni istorice.