Nicolae Breban - Bunavestire

Nicolae Alexandru Breban (1934), este romancier, eseist, dramaturg, scriitor, om de cultură contemporan, iar din 14 ianuarie 2009 este membru titual a Academiei Române.

Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără ,,Don Juan” (1981), ,,Bunavestire” (1977), ,,Francisca” (1965), ,,Jocul È™i fuga” (2018), ,,Orfeu în infern” (2008), ,,Confesiuni violente” (1994), ,,Sensul vieÈ›ii” (2003-2007), ,,VinovaÈ›i fără vină” (2006).

Romanul ,,Bunavestire” este un roman grotesc, cu adânci resorturi psihologice, original È™i sarcastic. Cartea a fost scrisă între anii 1972 È™i 1974, dar a fost refuzată de editurile ,,Cartea Românească” È™i ,,”Eminescu” È™i a fost publicat abia la trei ani distanță din pricina cenzurii, atrăgând peste două mii de observaÈ›ii. Cu toate acestea, când a fost chemat în faÈ›a unui aparÈ›inător al partidului comunist È™i tras la răspundere, Nicolae Breban a ameninÈ›at cu emigrarea, astfel că romanul a fost publicat ulterior fără modificări de cenzură. După publicare, însă, romanul a fost foarte apreciat È™i a dat naÈ™tere la reacÈ›ii pozitive în rândul criticilor de la vremea respectivă. Regăsim cartea în editura ,,Curtea veche” (2011) în două volume. Tema centrală a romanului este dominarea, Nicolae Breban fiind interesat de relaÈ›ia dintre dominant È™i dominat, astfel că o dezvoltă în poveste, folosindu-se de satiră È™i ironizare puternică.

Protagonistul este Traian-Liviu Grobei, un merceolog, comis-voiajor, nevoit din cauza slujbei să colinde Ardealul. El este descris ca un tânăr calculat, ordonat, muncitor, uÈ™or meschin, dar serios È™i intelectual. El simte că s-a născut să fie slugă, astfel că primul lui stăpân este tocmai Octav Teodorescu, profesorul său de È™tiinÈ›e naturale. Grobei îl vede ca pe un mentor È™i ajunge chiar È™i în punctul în care are o relaÈ›ie cu fosta soÈ›ie a profesorului, nu pentru că ar plăcea-o real, ci pentru că ea a fost înainte dorită de profesor. Desigur că, îndată ce scapă de sub dominaÈ›ia acestuia, pierde È™i interesul față de fosta soÈ›ie a lui Octav. Urăște oamenii superficiali sau pe cei cu ,,relaÈ›ii”, oamenii prea relaxaÈ›i, sau cei care pierd vremea fără un scop anume. Frica lui cea mai mare este aceea de a nu se irosi. Într-o vizită la Sinaia o cunoaÈ™te pe Lelia Haretina Crăiniceanu. Grobei o cucereÈ™te pe Lelia prin metode provinciale, dorind nu iubirea ei, ci respectul È™i preÈ›uirea, astfel că primirea sa la casa familiei ei este una protocolară, dezvoltă subiecte pe marginea membrilor familiei, este respectuos È™i nu vine niciodată neanunÈ›at. Imaginea pe care o arată lumii despre el este una mai matură decât poate este el, cu adevărat. După ce Lelia se îndrăgosteÈ™te nebuneÈ™te de el, se produce o schimbare în comportamentul său, ca o dedublare. Dacă până în acest punct el a fost un anti-erou, iată că a venit momentul pentru ca acesta să devină erou. La o cină în familie, ascultând poveÈ™ti despre un unchi decedat al Leliei, - Mihai Farca – È™i văzând poze cu el, îÈ™i descoperă adevărata menire, se umple de extaz È™i descoperă că destinul lui este un cu totul altul decât de comis-voiajor, că are personalitate È™i că ispășirea, Mesia pe care îl aÈ™tepta, absolvirea păcatelor constă în crearea partidului Mihai Farca, astfel că romanul ia o turnură politică.