Nicolae LabiÈ™, talentatul poet sucevean, s-a născut în anul 1935 la Poiana Mărului, judeÈ›ul Suceava È™i a decedat la numai 21 de ani, în 1956, la BucureÈ™ti. Un rebel din fire, persecutat de destin, a jucat un rol decisiv în supravieÈ›uirea liricii româneÈ™ti. Tudor Vianu ni-l aminteÈ™te pe LabiÈ™ ca fiind un tânăr cu o alură bucălată È™i cu o înfățiÈ™are proaspată È™i arhaică, în timp ce Eugen Simion l-a considerat ca fiind un adevărat titan al unei întregi generaÈ›ii.
În 1952 începe cursurile la Școala de Literatură È™i Critică literară “Mihai Eminescu“ , aflându-se sub educaÈ›ia lui Mihail Sadoveanu, Teodor Vianu È™i Camil Petrescu. Majoritatea operelor sale au fost influenÈ›ate de poeÈ›i precum Mihai Eminescu, Ion Barbu È™i Tudor Arghezi. Poeziile sale scot la iveală o voce poetică deosebită È™i autentică, o dovadă incontestabilă că sacrificiul poetului nu a fost fără folos. La puÈ›in timp după ce împlineÈ™te 21 de ani, Nicolae LabiÈ™ suferă un grav accident de tramvai. Moare la scurt timp, dar nu înainte de a-si lăsa pentru ultima dată amprenta în lirica românească, È™optindu-i bunului său prieten Aurel Covaci un poem denumit “Lupte cu inerÈ›ia“. În urma morÈ›ii lui apar tot felul de controverse, printre care ideea că poetul ar fi fost de fapt împins intenÈ›ionat în faÈ›a tramvaiului.
Moartea Căprioarei, poem scris de autor cu doar doi ani înainte de moartea acestuia, a apărut pentru prima dată în 1954 în revista literară “ViaÈ›a Românească“. Poemul este inspirat dintr-o faptă reală: tatăl poetului, îngreunat fiind de viaÈ›a sărăcăcioasă pe care o ducea familia lui, era nevoit să meargă la vânătoare. Imaginea cu căprioara întinsă pe masa din bucătărie avea sa-l marcheze pe tânărul LabiÈ™. Se pare că acesta a dorit să publice poezia în timpul verii, atunci când cenzura comunismului îÈ™i făcea cel mai puÈ›in simÈ›ită prezenÈ›a, însă a plecat în grabă de acasă È™i astfel a uitat manuscrisul. Sora sa Margareta a fost cea care i-a sărit în ajutor, trimiÈ›ându-i acestuia poezia prin poÈ™tă la BucureÈ™ti.
Poemul conturează o serie de înÈ›elesuri afective È™i un subtil efort de cunoaÈ™tere a lumii înconjurătoare È™i a realității interioare a eului. Poezia este una dramatică, dar reală în acelaÈ™i timp. Copilul sensibil a surprins moartea violentă È™i s-a maturizat, înÈ›elegând că acolo unde întâlneÈ™te viață va găsi È™i moarte. Căprioara reprezintă simbolul copilăriei, înserând în poezie o încărcătură deosebită. Lumea copilului este una ostilă, soarele È™i pădurea uscată fiind dominate de perspectiva morÈ›ii. În pădurea devenită altar, căprioara este privită ca o jertfă frumoasă, o eroină a basmelor copilăriei. Sentimentul de vinovăție acutizează tristeÈ›ea copilului, acum devenită durere.
Tema poemului este una realistă, făcând trimitere la autori precum Mihail Sadoveanu sau Alexandru Odobescu. Metaforele È™i simbolurile au o structură fantastică, arătând originalitatea în stilul lui Nicolae LabiÈ™.
Talentul extraordinar al poetului a fost recunoscut de către marii critici ai vremii sale. Eugen Simion a apreciat Moartea Căprioarei ca fiind un poem extraordinar, Nicolae LabiÈ™ rămânând un adevărat simbol al liricii româneÈ™ti iar poeziile sale devenind stâlpi de inspiraÈ›ie pentru viitorii poeÈ›i.
Printre rafturile anticariatului nostru putem găsi poezia în mai multe ediÈ›ii, precum: Tineretului (1969), Minerva (2009), Editura pentru Literatură (1964), Muzeul Literaturii Române (1997).