Nicu-Aurelian Steinhardt se naÈ™te pe 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon din Ilfov într-o familie de origine evreiască. Tatăl său, Oscar, era arhitect È™i inginer È™i deÈ›inea o fabrică de mobilă, ceea ce era văzut foarte bine în acele vremuri. A urmat cursurile liceului Spiru Haret unde a fost coleg cu multi dintre intelectualii vremii printre care Mircea Eliade, Alexandru Paleologu sau Constantin Noica, dar era singurul dintre ei ce studia confesiunea mozaică. După liceu a început să frecventeze cenaclul literar al lui Eugen Lovinescu, Sburătorul, apoi s-a înscris la facultatea de drept È™i litere obÈ›inând doctoratul în drept constituÈ›ional. Aventura sa în lumea literară începe în 1934 odată cu lucrarea "În genul...tinerilor" scrisă sub pseudonimul de Anthistius È™i ce parodia oprele colegilor săi È™i mai strecura câte o povestioară stângistă. Urmează apoi două lucrări în limba franceză ce descriu detaliat probleme de natura religiei sale. În 1939 începe să lucreze pentru Revista FundaÈ›iilor Regale dar nici după un an este înlăturat împreună cu Vladimir Streinu din cauza problemelor etnice. Revine în 1944 dar este înlăturat din nou de data aceasta din cauza lui George Călinescu. Din 1947 este dat afară din barou È™i va avea doar slujbe nesemnificative È™i privaÈ›iuni. Când în 1959 prietenul său Noica va fi arestat, Nicolae va refuză să fie martor sau să dea declaraÈ›ii aÈ™a că va fi condamnat la muncă silnică timp de 12 ani, confiscarea averii È™i 7 ani de degradare civică. Acest episod l-a simÈ›it ca pe o spovedite, o eliberare, aÈ™a că a decis, închis fiind la Jilava, să se boteze.
După moartea tatălui său È™i eliberarea sa, începe să îÈ™i caute o mănăstire È™i se stabileÈ™te la Rohia unde se va ocupa de biblioteca. Din cauza unui atac de cord autorul moare pe 30 martie 1989 iar multe dintre operele sale vor fi publicate post-mortem, cum ar fi "Călătoria unui fiu risipitor". Aceasta a fost publicată la editura Adonai în 1995, ediÈ›ie ce o găseÈ™ti pe site-ul nostru alături de cea oferită de Polirom în 2013. A fost descoperit după moartea sa È™i a uimit pe toată lumea cu conÈ›inutul atât de atipic lui. Urmărim povestea unui copil modern dar evreu, ce relatează întâmplările sale È™i ale familiei satirizând uneori clasele superioare. Istoricii consideră că ar fi fost început înainte de convertirea la ortodoxie dar după publicarea "Jurnalul fericirii" deoarece multe pasaje fac trimitere acolo. Un fir narativ autentic ce nu se ascunde de nimeni È™i de nimic È™i care a reuÈ™it să păstreze atenÈ›ia oricui. Nu vă faceÈ›i griji daca nu sunteÈ›i obiÈ™nuiÈ›i cu cărÈ›ile lui, aceasta e atât de diferite de restul încât veÈ›i crede că îl citiÈ›i pe Marcel Proust.