Nicolae Steinhardt - Cartea impartasirii

Nicolae Steinhardt, născut la 29 iulie 1912, în Pantelimon, judeÈ›ul Ilfov, a fost un scriitor, critic literar, jurist È™i publicist român. De origine evreiască, se converteÈ™te la religia creÈ™tina ortodoxă în închisoarea de la Jilava, luându-È™i numele de fratele Nicolae, È™i călugărindu-se după punerea sa în libertate, în august 1964.

"Acolo, în închisoare, la Jilava, am fost botezat creÈ™tin, îndeplinindu-mi-se astfel o veche È™i tainică dorință. Am ales ortodoxia, dar cel care m-a botezat, un ieromonah basarabean, a poftit la botez È™i pe clericii catolici aflaÈ›i în celulă È™i mi-a cerut să mă consider încreÈ™tinat È™i sub semnul ecumenismului."

Publică primele sale lucrări sub pseudonimul "Antisthius" - inspirat de numele unui personaj din "Caracterele" lui Jean de La Bruyere, È™i anume: "În genul ... tinerilor" (1934), "Essai sur la conception catholique du Judaisme" (1935) È™i "Illusion et réalités juives" (1937).

Volumul "Cartea împărtășirii" conÈ›ine È™ase texte fundamentale pentru revelarea viziunii religioase a lui Steindhardt, reprezentant aparte al existenÈ›ialismului creÈ™tin. Cartea începe cu eseul de mari dimensiuni "Secretul 'Scrisorii pierdute'", un adevărat summum al gândirii autorului, incluzând reflecÈ›ii întreÈ›esute între ele de ordin etic È™i religios, social È™i politic. Eseul a fost iniÈ›ial publicat în revista Ethos, în anul 1975, la Paris, cu complicitatea lui Virgil Ierunca, în condiÈ›ii de clandestinitate, fiind semnat cu un pseudonim de o inexpresivitate căutată, menit să nu atragă atenÈ›ia Securității: Nicolae Niculescu. "Secretul 'Scrisorii pierdute'" constituie o aplicare insolită a teoriei câmpurilor în literatură, într-un moment în care È™i "È™tiinÈ›a pozitivă părea a pune accentul nu pe consistenÈ›a È™i soliditatea materiei, ci pe discontinuitatea, fluiditatea È™i unduirea ei"; în consecintă, acesta reflectând tentativa de a detecta È™i în jurul operei literare "existenÈ›a unui câmp analog celui ce negreÈ™it creează în preajma oricărei 'unități' materiale corpusculare ori energetice". Al doilea eseu al cărÈ›ii, intitulat "Călătorului îi È™ade bine cu drumul", este textul pereche al primul eseu, ambele fiind concepute de Steindhardt în regim de complementaritate, de vase comunicante, în urma discuÈ›iilor frenetice din "zilele de exaltare" petrecute la Jilava anilor '60. Cel de-al treilea eseu, "Despre singurătatea lui Noica", se cristalizează în jurul ideii creÈ™tine de împărtășire, prin încercarea de definire a "comeseniei multiple" vizate de autorul celor "Șase maladii ale spiritului". Ultimele două eseuri ale cărÈ›ii, "Falsul idealism" È™i "Nunta de la Cana Galileii", predici ale părintelui Nicolae de la Rohia, luminează întru totul înÈ›elesurile conceptului de 'comesenie', indicând È™i faptul că, în această privință, gândirea religioasă a autorului consună cu aceea a metafizicianului Peter Wust sau cu aceea a lui Alexander Schmemann, cunoscutul teolog ortodox. "Iisus, hotărât lucru, nu se ruÈ™inează a vorbi pe È™leau de foame È™i de sete È™i de mâncare È™i nici de a mânca. Împărăția cerurilor cu ce o aseamănă? Cu o cină, iar celui care îi va deschide uÈ™a ce îi făgăduieÈ™te? Că intră la el È™i va cina cu el...". Pe lângă cele È™ase eseuri, în carte au fost inserate, în secÈ›iunea "Addenda", trei texte care flotează, prin problematică, în jurul "Secretului 'Scrisorii pierdute'". Eseurile "Sunt un franctiror" È™i "Despre cristalofilie", publicate pentru prima oară, având o miză pur morală. Cel de-al treilea text, "Fragment de jurnal", publicat pentru prima oară în revista Apostrof, VI, nr. 10, în anul 1995, defineÈ™te 'creÈ™tiniÈ™mul ortodox' prin două dominante: "dreapta socotită È™i echilibrul care mă duc - blând, cuminte - la picioarele Crucii'".

Volumul "Cartea împărtășirii" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în trei ediÈ›ii, È™i anume: Biblioteca Apostrof (1995), Apostrof (2004) È™i Biblioteca Apostrof (1998).