Literatura grecească a reprezentat izvorul cultural al lumii, iar opere semnate de mari gânditori precum Platon sau Aristotel au constituit moÈ™tenirea literară lăsată de lumea veche lumii noi. Nikos Kazantzakis, unul dintre cei mai cunoscuÈ›i scriitori greci, È™colit la Universitatea din Atena È™i, mai târziu, obÈ›inând numeroase diplome în FranÈ›a È™i Germania, îÈ™i scrie memoriile într-o lucrare magistrală.
„Raport către El Greco” avea să apară pentru întâia oară în 1961 È™i reprezintă călătoria scriitorului, fizică È™i spirituală, prin lume. În rafturile anticariatului Printre CărÈ›i sunt disponibile mai multe ediÈ›ii ale cărÈ›ii, dintre care amintim: Univers (1986), Humanitas (2012).
Kazantzakis, cu o forță de evocare incredibilă, descrie în detaliu o bună parte din copilăria sa, viaÈ›a trăită alături de părinÈ›ii săi, adolescenÈ›a în însorita Creta È™i transformarea sa într-un adult măreÈ›, ghidat de convingeri religioase È™i aflat într-un permanent conflict cu scena politică de la Atena. Cartea a fost publicată post-mortem, iar criticii literari au inclus-o în lista celor mai bune romane din literatura grecească, după marile scrieri ale clasicilor Antichității.
O călătorie fascinantă, condimentată cu pasaje ficÈ›ionale care au rolul de a îmbunătăți acÈ›iunea, o incursiune în meleaguri de poveste, o evocare a unor amintiri din copilăria marelui Kazantzakis. El îÈ™i construieÈ™te din amintiri personajele, îÈ™i descrie mama, tatăl È™i toÈ›i apropiaÈ›ii, care l-au influenÈ›at într-un fel sau altul de-a lungul timpului. Vom fi purtaÈ›i prin tărâmuri de vis, vom cunoaÈ™te mai bine cultura È™i obiceiurile greceÈ™ti, istoria țării È™i viaÈ›a personală a lui Kazantzakis.
Opera grecului a influenÈ›at numeroÈ™i scriitori aflaÈ›i la început de drum, iar ideile sale revoluÈ›ionare au stârnit controverse în rândul politicienilor. De-a lungul multor ani, Kazantzakis a isterizat societatea grecească, fiind considerat un adversar al celor aflaÈ›i la putere în Atena. Căci scriitorul nu era un adept al regimului din capitala Greciei È™i se arăta împotriva ideilor compatrioÈ›ilor săi. Credincios, cu frica de Dumnezeu, poliglot È™i intelectual, Kazantzakis a atras ura partizanilor săi. Umblat prin lume, cunoscător al altor culturi È™i aprig apărător al libertății, avea să îÈ™i petreacă mare parte din viață trăind umil, cu măsură È™i demnitate.
Aflat într-o permanentă căutare, o răscolire a sufletului, autorul îÈ™i zugrăveÈ™te viaÈ›a prin intermediul locurilor pe care le-a văzut È™i oamenilor pe care i-a cunoscut. Kazantzakis face referire la divinitate, la relaÈ›ia omului cu Dumnezeu È™i vorbeÈ™te despre importanÈ›a religiei în viaÈ›a tinerilor. Trimiteri către vechi legende, referiri la Zorba grecul, la miturile anticilor ori la vechi credinÈ›e populare greceÈ™ti, toate aceste sunt regăsite în valorosul manuscris ce a revoluÈ›ionat literatura universală.