Octavian Paler - Don Quijote in Est

Alexandru È™i Ana erau doi oameni simpli din comuna Lisa, BraÈ™ov. Habar nu aveau că pe 2 iulie 1926 o să li se nască unicul fiu, Octavian, ce avea să fie un geniu eseistic. După o copilărie destul de săracă se mută la BucureÈ™ti pentru a urma È™coala primară la Colegiul Spiru Haret, însă în clasa a VII-a este exmatriculat È™i revine la FăgăraÈ™ pentru ultimul an. În acest timp excelează la filosofie, latină È™i limbi elene. După terminarea celui de Al Doilea Război Mondial se înscrie simultan la facultățile de drept, filozofie È™i litere în capitală È™i le termină cu medii excelente. La nici un an se angajează ca redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română È™i fiind tânăr, era extaziat de banii pe care îi primea. El locuia în Ferentari, fără electricitate sau căldură È™i îÈ™i aminteÈ™te cu jind de primul său salariu ”m-am aÈ™ezat la masă È™i am comandat un prânz din care n-a lipsit nimic pentru a mă simÈ›i un burghez respectabil. (…) În clipa în care am coborât din taxi, toate gâÈ™tele È™i raÈ›ele de pe strada Tufelor au intrat în panică, iar vecinii au ieÈ™it pe la porÈ›i.” Din 1958 începe să scrie versuri în revista Luceafărul iar abia la 12 ani distanță publică volumul de debut ”Umbra cuvintelor”. Printre cele mai cunoscute opere se numără ”Aventuri solitare”, ”Scrisori imaginare” È™i ”Eul detestabil” care îÈ›i vor mângâia mintea cu cuvinte extraordinare.

Cartea ”Don Quijote în Est” a fost publicată în 1994 de către editura Albatros. O altă ediÈ›ie pe care o poÈ›i comanda imediat de pe site este cea din 2010 a editurii Polirom. 

Ne întâlnim cu un dialog între autor È™i un anume Andrei. Pare banal, însă fiecare joacă un rol important: autorul îi reprezintă pe românii care au vrut sau au fost forÈ›aÈ›i să rămână în România în perioada comunistă, iar Andrei îi reprezintă pe românii ce au plecat în străinătate È™i au cerut azil politic. Poate credeÈ›i că este o simplă conversaÈ›ie între doi oameni din alte lumi…ei bine, vă înÈ™elaÈ›i. Este pur È™i simplu autorul de azi È™i autorul de mâine în niÈ™te rânduri ce nu pot fi publicate în prezent. Întrebarea care bântuie fiecare capitol al cărÈ›ii este ”Cine suntem noi ca români?” È™i aÈ™a se ajunge la dezbaterea diferitelor polemici din istorie. Andrei îi acuză pe cei din È›ară cărora „puÈ›in le-a păsat că România se rupea de tradiÈ›iile ei, transformându-se într-o colonie penitenciară” în timp ce autorul susÈ›ine că „Suntem români, È™i cei din emigraÈ›ie È™i cei de aici, dar limba română vorbită de voi È™i limba română vorbită de noi, chiar dacă utilizează aceleaÈ™i cuvinte, au ajuns, s-ar zice, să fie aproape două limbi diferite.”

O antiteză excepÈ›ională între omul din perioada comunistă È™i omul din perioada modernă care a fost doar imaginată È™i care se aplică chiar È™i în ziua de astăzi. Abordând È™i câteva teme istorice, Octavian Paler reuÈ™eÈ™te să transforme un dialog între doi prieteni într-o capodoperă a secolului XX ce mult timp va reuÈ™i să stârnească atenÈ›ia.