Octavian Paler, geniul înflăcărat al culturii, s-a născut într-o zi de 2 iulie 1926 în comuna Lisa. PărinÈ›ii săi, oameni simpli de la sat, nu s-ar fi aÈ™teptat vreodată ca fiul lor să ajungă atât de departe. Totul a început încă din È™coala generală unde a excelat la materii precum latina È™i limba elenă însă cum nu totul are cum să fie roz, a fost exmatriculat în clasa a VII-a chiar de la Colegiul Spiru Haret din BucureÈ™ti, trebuind să termine È™coala la FăgăraÈ™. În 1945 termină liceul, susÈ›ine examenul de bacalaureat È™i urmează simultan Facultatea de Litere, cea de Filozofie È™i cea de Drept din BucureÈ™ti terminându-È™i studiile cu brio în fiecare domeniu. La puÈ›in timp se angajează ca redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română, o perioadă ce i-a rămas în suflet pentru că atunci a primit primul salariu de care s-a bucurat ca un rege.
Începând cu 1958 redactează poezii pentru revista Luceafărul care vor fi foarte apreciate iar în 1970 se decide să publice È™i volumul de debut ”Umbra cuvintelor”. La doi ani distanță publică È™i primul volum de proză ”Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia)” care începe seria de jurnalistică È™i va fi urmat de ”Drumuri prin memorie II”. Din cauză că Paler era un fan al acÈ›iunilor pro-occidentale È™i critic al regimului comunist, i-au fost interzise foarte multe activități culturale È™i fiind pensionat medical. Securitatea însă nu uită de el È™i pentru că toÈ›i trebuiau să muncească, i-au oferit È™i lui zeci de slujbe pe care le-a refuzat pe motiv că nu erau demne de el.
Printre cele mai cunoscute opere ale autorului se numără: ”Aventuri solitare”, ”ViaÈ›a pe un peron” sau ”Scrisori imaginare” care te vor purta într-un carusel de emoÈ›ii.
Cartea ”Eul detestabil” a fost publicată în 2005 la editura Albatros, urmată de ediÈ›ia din 2010 a editurii Polirom.
Ce ne-am face noi fără artă? Cum ar arăta lumea în care trăim fără puÈ›ină culoare È™i câteva motive desprinse din alte lumi? Ar fi totul gri È™i fără suflet însă uneori trebuie să ne întrebăm ce se întâmplă în sufletul artistului. În cele 36 de capitole, autorul ne prezintă cum diverÈ™i pictori s-au prezentat în operele lor. Cea mai de preÈ› menÈ›iune este "artistul preface tot ce atinge in autoportret" care ne este È™i explicată atât de detaliat încât un pasionat ar putea-o denumi biblia sa.
Ce înseamnă de fapt normal în artă? Există atâtea stereotipuri È™i cliÈ™ee pe care unii le adoră iar unii le urăsc. Unii ar spune că în pictura lui Van Gogh e prea mult galben, că muÈ™chii din sculpturile lui Michelangelo sunt prea proeminenÈ›i sau că Botticelli pictează prea multe femei dansând. Nu există È™i nu va exista nimeni care să judece aceste picturi pentru că ar fi ca È™i cum cineva ar judeca emoÈ›iile care vor să fie aruncate pe foaie. Detaliile grandioase pe care le oferă cartea sunt pe cât de sensibile, pe atât de dure È™i ele înseÈ™i formează un tablou greu de uitat.