Octavian Paler - Scrisori imaginare

Dacă ne gândim la autori români ce s-au remarcat prin o bogată cunoaÈ™tere, trebuie neapărat să îl menÈ›ionăm pe Octavian Paler. Provenind dintr-o familie de oameni simpli din comuna Lisa, nimeni nu s-ar fi gândit că ar reuÈ™i vreodată să urmeze cursurile a 3 facultăți simultan. Copilăria sa nu a fost cea mai frumoasă însă a fost înconjurat de înÈ›elegere È™i dragoste iar asta l-a motivat să ajungă îÈ™i depășească limitele. După ce termină È™coala primară în satul natal, începe cursurile colegiului Spiru Haret din BucureÈ™ti însă în clasa a VII-a va fi exmatriculat È™i se va întoarce la FăgăraÈ™ pentru ultimul an, Se înscrie apoi simultan la Facultatea de Drept, de Filozofie È™i de Litere din BucureÈ™ti È™i le termină pe toate cu brio. După terminarea facultății, va fi redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română È™i începe să scrie poezii în revista ”Luceafărul”. De abia la 12 ani publică primul său volum ”Umbra cuvintelor” care va fi urmat doar de proză. În acelaÈ™i an devine redactor-È™ef al cotidianului „România Liberă” È™i renunță la scrisul de mână trecând în sfârÈ™i la maÈ™ina de scris. Din cauza ideilor sale politice È™i a obiecÈ›iilor contra Partidului Comunist Român È™i Nicolae CeauÈ™escu, Securitatea l-a obligat să iasă la pensie È™i să rămână într-un fel de arest la domiciliu. Pentru a scăpa de asta i s-au oferit diferite meserii însă pentru nici una nu avea pregătirea necesară.

Printre cele mai cunoscute opere ale autorului se numără: ”Aventuri solitare”, ”Don Quijote în Est” È™i ”ViaÈ›a ca o coridă”.

Cartea ”Scrisori imaginare” a fost publicată pentru prima dată la editura Eminescu în 1979. Această ediÈ›ie a fost urmată de cea a editurii Eminescu din 1998, editura Historia din 2007 È™i editura Polirom din 2010.

Cartea este structurată în eseuri, pe care Paler le denumeÈ™te mai degrabă scrisori, despre probleme de conÈ™tiință, de morală, de viziune asupra lumii, către marii gânditori ai lumii. Li se adresează într-un limbaj simplu È™i accesibil de către toată lumea pentru că, s-a gândit el, trebuie să facă o carte care nu va citită doar de un grup restrâns de omeni ce înÈ›eleg termeni ”luxoÈ™i”.

Prima scrisoare este adresată lui Unamuno È™i ridică câteva probleme destul de sensibile: nevoia omului de a visa, de a-È™i depăși condiÈ›ia, nefiind important din ce clasă socială face parte. Paler vrea să sublinieze È™i faptul că lumea are nevoie mai mult de visători decât de sceptici pentru că în faÈ›a morÈ›ii suntem neputincioÈ™i însă modul cum vedem moartea ne defineÈ™te. În scrisoarea către Camus ni se aminteÈ™te despre mitul lui Sisif însă într-o atmosferă romantică. Pentru cine nu cunoaÈ™te acest mit, Sisif trăia într-o încercare absurdă È™i continuă de a urca o piatră pe un munte. Muntele È™i verdeaÈ›a îi erau singurii prieteni pentru că pe măsură ce înainta spre vârf, întotdeauna se dădea la vale.

Oricât ar încerca să vadă partea însorită a lumii ce îl înconjoară, Paler se dă de gol cu un citat superb, ”Cine a coborât o dată în Infern va ÅŸti să preÈ›uiască un răsărit de soare”.