Ghidul de implementare a unor filozofii de vânzare denumit “Cel mai vestit vânzător din lume”, “The greatest salesman in the world”, în limba engleză, de Og Mandino, a apărut în anul 1968, la editura Bantam Books, din New York, Statele Unite, fiind cea mai importantă operă din palmaresul literar al autorului american, acesta alegând să pună accent pe o poveste ce intervine pe planul religios È™i scoate la lumină într-un stil de parabolă, mai multe învățăminte, în număr de zece, despre care autorul susÈ›ine că reprezintă cheia spre succes în viaÈ›a personal È™i profesională a fiecăruia.
Structura dezvoltată de Og Mandino, are la bază un principiu repetitiv, iar, la sugestia acestuia, un cititor, pentru a citi pe îndelete această carte, trebuie să citească un “sul”, sau “scroll”, aÈ™a cum este el numit în limba engleză, de câte trei ori, timp de treizeci de zile, È™i aÈ™a mai departe, totul fiind elaborat ca o serie de canoane ce au legătură cu latura religioasă.
Autorul este cunoscut pentru elaborarea unor citate ce au rămas în conÈ™tiinÈ›a cititorilor, aceste citate reprezentând chei spre dezvoltarea pe toate planurile a celor care aleg să îÈ™i schimbe cursul vieÈ›ii din temelii.
În România, opera apare în anul 2001, la editura Curtea Veche, din colecÈ›ia CărÈ›i Cheie, în format broÈ™at, fiind singura editură care publică opera, alte ediÈ›ii fiind publicate în anii 2008 È™i 2016, având o traducere din limba engleză, realizată de Lucian Popescu.
Augustin "Og" Mandino, pe numele său complet, s-a născut la data de 12 decembrie 1923, în orășelul din statul Massachusetts, Natick, fiind un cunoscut autor american de cărÈ›i motivaÈ›ionale È™i din latura dezvoltării personale, acesta având parte de un succes uriaÈ™, atunci când alege să publice opera sa de căpătâi, “Cel mai vestit vânzător din lume”, operă ce s-a vândut în peste 50 de milioane de exemplare, fiind tradusă în mai mult de 25 de limbi.
Se trage dintr-o familie de italieni, numele acestuia fiind preluat de la bunicul patern, fiind atras de jurnalism, materie pe care o va aprofunda la începutul anilor ’40, în cadrul “Universității din Missouri”.
În timpul războiului realizează mai multe misiuni ce au ca scop bombardarea Germaniei naziste, fiind ofiÈ›er în armata Statelor Unite.
Printre alte titluri scrise de autorul american, putem aminti de “Cel mai mare succes din lume”, 1981, “Alegerea”, 1984 sau “Secretele pentru succes È™i fericire”, 1995.
Ghidul de implementare a unor filozofii de vânzare denumit “Cel mai vestit vânzător din lume” de Og Mandino reprezintă un exerciÈ›iu filozofic atent elaborat de autor, în care pune cap la cap o înÈ›elepciune a strămoÈ™ilor, plasată atent în zece principii filozofice de o încărcătură profundă, toate aceste “suluri”, reprezentând prescrieri atente pentru a îngloba în filozofia modernă, aspecte vechi, dar care pot aduce un succes iremediabil în concepÈ›ia omului modern.
Cele zece derulări sau suluri, au consistenÈ›a unor capitole revelatoare, desprinse din concepÈ›iile biblice, iar în mijlocul acestora stă un personaj numit Hafid, un biet băiat care se ocupă de îngrijirea cămilelor È™i care ajunge să deÈ›ină o suită de pergamente ce conÈ›in cele zece principii ale succesului pe plan personal È™i profesional.
După ce Hafid ajută un bebeluÈ™ care tremura foarte mult, oferiindu-i acestuia mantia roÈ™ie, oferită de stăpânul său, acesta ajunge să treacă prin mai multe experienÈ›e, ca niÈ™te transpuneri în alte locuri a unui personaj omniprezent.
După acest episod din care se desprinde generozitatea lui Hafid, stăpânul acestuia, alege să îi ofere pergamentele, apoi povestea fiind dezvoltată într-o altă parte de lume cu Hafid, cel mai vestit vânzător din lume, însă, mistuit de moartea soÈ›iei sale.
În altă poveste, Hafid se reanimează È™i luptă pentru a găsi pergamentele pierdute de apostolul Pavel, astfel că face o călătorie ca o iniÈ›iere, începând să ducă o viață întru ajutorarea semenilor.
Cele zece învățături sunt create pentru a învăța ucenicii, printre altele, să nu îÈ™i mai plângă de milă, să îÈ™i stabilească obiective clare È™i concise, să fie lucizi È™i să profite de oportunități, însă, poate cea mai importantă învățătură, care poate fi cheia care deschide calea spre înÈ›elepciune È™i spre succes, este gândirea pozitivă, care conduce spre o suită de atribute favorabile.