Orhan Pamuk - Cartea neagra

Orhan Pamuk, cel mai controversat scriitor turc, s-a născut pe 7 iunie 1952. Fiind foarte cunoscut în lumea literară europeană acesta a avut parte de multe recenzii negative din partea criticilor turci dar totodată de întreaga recunoÈ™tință a celor ce l-au citit. CărÈ›ile sale au fost publicate în peste 100 de țări I traduse în peste 40 de limbi iar acest lucru l-a făcut să ne încânte aproape în fiecare an. De asemenea (recunoÈ™tinÈ›a publicului s-a văzut în numeroasele premii castigate, printer cele mai importante fiind Premiul Nobel pentru Literatură în 2006 È™i Premiul Ovidius acordat chiar în È›ara noastră.

Autorul a început să scrie încă de mic copil, fiind introvertit, iar acest lucru îl făcea să fugă din lumea aglomerată, dar primul său roman a luat naÈ™tere destul de târziu. În 1982 publică ”Cevdet È™i copiii” care face o paralelă între viaÈ›a Istanbulului de altă data È™i cel de azi. Succesul său însă nu prinde aripi iar Pamuk decide să mai încerce odată, de data aceasta cu ”Cartea neagră” în 1990 care stârneÈ™te atenÈ›ia criticilor, datorită complexității de care dă dovadă.

Romanul a fost publicat pentru prima data în Turcia la editura Can Yaynla în 1990. În România a apărut 17 ani mai târziu, publicată de editura Curtea Veche, urmată de ediÈ›ia din 2011 a editurii Polirom.

Facem cunoÈ™tință cu Galip, un avocat din Istanbul a cărui soÈ›ie, Ruya, l-a părăsit misterios fără a-i da nicio explicaÈ›ie. Până aici ai putea crede că o să relatăm o poveste de dragoste tipic turcească însă avem parte de o transformare de proporÈ›ii. Începe să cutreiere oraÈ™ul în lung È™i în lat pentru a găsi măcar un indiciu care să o ducă la ea, însă nimic nu îl ajută. Cu toate acestea, bărbatul crede că a fugit cu fratele său vitreg care are a strâns o avere semnificativă din sculptat È™i gravat columne, Celal, doar că È™i acesta este dispărut. În această disperare de a găsi măcar pe unul dintre ei, întâlneÈ™te în drum columnele construite de Celal care îi dau un iz istoric È™i îl inspiră spre a face ceva mai mult. Povestea se roteÈ™te la 180 de grade când Galip decide să trăiască pentru ceva timp cum trăia Celal aÈ™a că îÈ™i însuÈ™eÈ™te casa, hainele È™i munca lui. Cum totul are un preÈ›, începe să primească telefoane obsesive de la una din fanele lui È™i observă cum pe unele dintre columne este scris numele de Ruya. Se creeaza conexiuni, iar adevărul iese la iveală mai repede decât ne-am fi aÈ™teptat. Cei doi sunt împreună iar femeia de la telefon este de fapt soÈ›ia lui Celal care de asemenea îl caută.

Romanul este modernist, am putea spune chiar mult prea modernist pentru criticii turci care încă speră la nuvele despre un pașă È™i cadâne. Avem parte de descrieri detaliate ale personajelor, de o poveste încâlcită între acestea È™i o întorsătură de situaÈ›ie la care nu se aÈ™teaptă nimeni. Tocmai aceasta face romanul atât de popular, lupta interioară a lui Galip È™i trista încercare de a-È™i recăpăta soÈ›ia.