Portretul lui Dorian Gray este un roman gotic È™i filosofic scris de Oscar Wilde, publicat pentru prima dată în Iulie 1890 în Lippincott's Monthly Magazine. De teamă că povestea ar putea fi indecentă, editorul revistei a È™ters aproximativ 500 de cuvinte înainte de publicare, fără a-l anunÈ›a însă pe Wilde. Chiar È™i aÈ™a, cenzurat, Portretul lui Dorian Gray a ofensat sensibilitatea morală a cititorilor È™i criticilor englezi, mulÈ›i afirmând că Wilde ar trebui chiar condamnat pentru violarea legilor publice morale.
În datele sale primordiale, Portretul lui Dorian Gray nu este un deschizător de drum, o "invenÈ›ie absolută", un cap-de-operă ce rupe brutal cu tradiÈ›ia, spre a făuri noi pârtii prozei moderne. FiliaÈ›iile cărÈ›ii sunt foarte clare: romanul interpretează, mai mult sau mai puÈ›in liber, teme vechi ale literaturii: pactul cu diavolul È™i obsesia tinereÈ›ii eterne din Faust, problema dublului, ca în Peau de chagrin de Balzac, regimul diurn È™i nocturn al personalității umane, ilustrat de The Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde, al lui R. L. Stevenson sau mitul personalității duble, ca în explorarea "gotică" a lui Meinhold, Sidonia von Bork, die Klosterhexe.
ForÈ›a romanului trebuie căutată în straniul È™ir de cuvinte È™i acÈ›iuni emise cu un fel de impersonalitate lascivă. Întreitul Hallward-Gray-Wotton, fragmentele umane ce nu pot funcÈ›iona unul fără celălalt, deÈ™i tendinÈ›a naturală a fiecăruia este de a-i anihila prin absorbÈ›ie pe ceilalÈ›i, constituie forÈ›a majoră de atracÈ›ie a romanului.
Roman liniar în aparență, Portretul lui Dorian Gray rescrie literatura timpului său pe mai multe paliere. Voga literaturii fanstastice, preluată tot pe filieră franceză, e intens speculată în momentele-cheie ale cărÈ›ii. Literatura de aventuri e È™i ea invocată la acest bal post-victorian. Din păcate, e È™i cea mai inconsistentă dintre formele de dialog propuse de către Wilde. Wilde nu-È™i refuză nici deliciile romanului psihologic. RelaÈ›iile dintre personaje, având un aer de firesc al nefirescului, presupun complicități È™i canale de comunicare invizibile pentru cititorul neprevenit. Peste toate acestea pluteÈ™te un aer neliniÈ™titor de gotic îmbânzit. Tragedia, prezentă în exces, e minimalizată constant, însă amânarea ei nu face decât să ridice miza: în final, însăși unealta fatidică a destinului, Dorian Gray, va sfârÈ™i ca victimă a obsesiei - împărtășite È™i de celelalte personaje - perfecÈ›iunii vieÈ›ii.