Pablo Neruda a fost unul dintre cei mai renumiÈ›i poeÈ›i pe care Chile avea să îi ofere umanității. Consul, ambasador È™i om de litere, avea să se remarce cu o serie de poeme de-a dreptul magistrale. Romantismul său va fi reinterpretat È™i adus la rang de artă, prin muzică sau pictură. Chiar È™i astăzi, Neruda este unul dintre cei mai căutaÈ›i scriitori latino ameericani, tradus în peste 30 de limbi de circulaÈ›ie mondială È™i adulat de milioane de cititori.
Copilăria trăită pe străzile cartierelor sărace din Chile îl va influenÈ›a o bună bucată de vreme, iar lucrările de mai apoi vor avea semnul copilăriei sale. ÎÈ™i finalizează studiile gimnaziale la Santiago, după care devine profesor de limba franceză la un liceu local. Este pasionat de literatură È™i istorie, dar se îndreaptă către poezie È™i nuvele.
Colaborează cu mai multe publicaÈ›ii È™i chiar deÈ›ine È™efia uneia dintre acestea. Poemele pe care le publică ajung numaidecât la inima publicului, iar editurile sunt nevoite să suplimenteze stocurile. Scrie despre iubire, suferință È™i iertare, iar sentimentele sunt atent exploatate în lungile sale versuri.
Neruda este un poet plin de candoare, care îÈ™i evocă prin versuri toate trăirile È™i sentimentele contradictorii, reuÈ™ind să ajungă uÈ™or la inima cititorului său. Aerul latino se simte în poeziile sale, iar drama È™i remuÈ™carea se îmbină nemaipomenit. Femeile din poeziile sale sunt pasionale, pline de romantism È™i trăiesc cu intensitate fiecare clipă. Autorul evocă toate aceste evenimente din prisma unui ins trecut prin viață, care a gustat din toate plăcerile È™i necazurile vieÈ›ii.
Pleacă la Ciudad de Mexico și redactează aici cele mai de preț versuri ale sale, iar renumele său devine acum internațional.
Neruda împrumută câte puÈ›in din fiecare scriitor celebru, fie el antic, contemporan ori modern. Un geniu absolut al reinterpretării, un ilustrator nemaipomenit al trăirii, un gânditor paÈ™nic, tulburat de angoase È™i aflat într-o căutare permanentă – acesta este poetul care ne va fascina chiar È™i astăzi.
Versurile plămădite de poetul nostru ne vor răscoli pretutindeni, iar metaforele sale vor fi transformate în melodii, în poveÈ™ti pentru copii È™i în tot felul de alte forme artistice diverse. La Neruda, femeia este o zeitate absolută, plină de graÈ›ie È™i candoare, rănită, dar puternică È™i capabilă să o ia întotdeauna de la capăt. Bărbatul este, expus în contradicÈ›ie cu aceasta È™i prea rolul de protector absolut, capabil să sacrifice tot pentru fiinÈ›a iubită. Dragostea se îmbină cu ura, iar frumuseÈ›ea este adesea umbrită de fel È™i fel de obstacole prin care eroii trec.
ViaÈ›a este expusă simplu, tradiÈ›ional, iar emoÈ›iile sunt puternice la fiecare tablou pe care Neruda îl pictează în cuvinte diverse, pline de tact È™i din cale afară de melodioase.
Imaginile vizuale È™i cele auditive sunt atent aduse în prim plan, iar patria scriitorului este casă pentru cuplurile de îndrăgostiÈ›i pe care îi surprinde în cele mai multe poeme ale sale.
Traduse în nenumărate limbi de circulaÈ›ie mondială, poemele autorului nostru fac înconjurul lumii È™i astăzi, sunt apreciate, comentate, criticate È™i date mai departe. Pe site-ul nostru pot fi găsite în mai multe ediÈ›ii, după cum urmează: Tineretului (1965), Univers (1973).