Romanul “Cavalerii tezaurului”, “Les Compagnons du Trésor”, în limba franceză, de Paul Féval, a apărut în anul 1870, la editura Dentu, din Paris, fiind republicat după război, doi ani mai târziu.
Romanul face parte dintr-o serie de unsprezece romane scrise de autor în decurs de treizeci de ani, denumite “Les Habits Noirs”, “Fracurile negre”, acesta fiind al È™aptelea volum din seria de episoade detective.
AcÈ›iunea operei se axează pe o serie de evenimente plasate È™i în trecut, care se leagă de cele precedente, în care, membrii ai Consiliului Superior, îl ucid pe colonelul Bozzo-Corona, cel care lupta împotriva bandelor criminale din perioada anilor 1835-1843.
În România, romanul apare în anul 1970, la editura Albatros, în format broÈ™at, având o traducere realizată de Pericle Martinescu, editura publicând mai multe ediÈ›ii, în anul 1978 sau 1983, în format cartonat. Printre alte edituri care au publicat romanul, putem aminti de editura A.C.C., 1991, în două volume broÈ™ate sau editura Litera, 2016, în format broÈ™at.
Paul Henri Corentin Féval s-a născut la data de 29 septembrie 1816 în incinta hotelului Hôtel de Blossac din oraÈ™ul breton Rennes din nord-vestul FranÈ›ei, acest aspect inedit al locului natal fiind imortalizat în nuvelele sale. El este considerat unul dintre cei mai mari romancieri È™i dramaturgi francezi, fiind È™i un iscusit maestru al scrierilor fantastice de capă È™i spadă. În anul 1836 devine avocat, însă, imediat după, se mută la Paris, unde primeÈ™te un post de redactor la revista “Revue de Paris”, în urma publicării romanului “Le Club des phoques”. Mai târziu publică alte trei romane, în 1842, “Rollan Pied de Fer”, “Fanfaronii regelui” È™i “Lupul alb”, ambele în 1843, aducând în prim plan un personaj care luptă deghizat ca celebrul Zorro pentru dreptate. În anul 1844 publică romanul ”Misterele Londrei”, sub pseudonimul Sir Francis Trollop, fiind o poveste scrisă în stilul operei lui Eugène Sue, “Misterele Parisului”, făcând, pe de altă parte È™i o trimitere la opera celebră a lui Alexandre Dumas, “Contele de Monte Cristo. Printre alte titluri importante create de celebrul romancier putem aminti de “Brasarda blestemată”, “Strada Jerusalem”sau “Arma nevăzută”.
Romanul “Cavalerii tezaurului”, de Paul Féval, reprezintă un roman care se plasează pe planul romanelor cu detectivi È™i bande criminale, din secolul al XIX-lea, Féval, fiind unul dintre primii care au pus în scenă aceste ficÈ›iuni, luând drept exemplu È™i scrierile lui Balzac, Alexandre Dumas sau Edgar Alan Poe.
AcÈ›iunea operei se concentrează în anul 1835, când celebrul tezaur al celor supranumiÈ›i “Fracurile Negre”, era de negăsit, astfel că, autorul face o retrospectivă a evenimentelor din primul volum, când vorbeÈ™te despre colonelul Bozzo-Corona, care este ucis în timp ce lupta pentru a restabili ordinea pe străzi.
Autorul, ne oferă această readucere aminte, pentru a ne dezvălui un adevăr nescos la lumină din primul volum, deoarece toate romanele acestuia poartă în esență un sâmbure de mister, în cazul de față, ni se dezvăluie că Bozzo-Corona a fost asasinat de fiul acestuia, contele Julian, care duce mai departe tot acest personaj, el devenind un maestru al deghizării, dându-se drept colonelul Bozzo.
Toate aceste aspecte sunt însă lăsate în plan secund, atunci când lupta se ascute, bătrânul colonel, părând să revină în forță în această luptă pentru succesiunea din familia Bozzo, acesta întorcându-se alături de arhitectul Vincent Carpentier, de pictorul Reynier, fiul vitreg al contelui Julian È™i de nepotul acestuia pentru a realiza o adevărată capcană, Carpentier fiind cel care duce o luptă pentru descoperirea adevăratului loc al comorii pe care chiar el l-a construit.
Spre final lucrurile se complică în tot acest război, atunci când, Reynier, află că este nepotul colonelului, acest lucru schimbând total cursul narativ din finalul operei.
Seria de romane “Fracurile negre”, a fost ecranizată în anul 1967, fiind regizată de René Lucot, È™i avându-i în rolurile principale pe actorii Jean Lanier, în rolul colonelului Bozzo-Corona sau pe René Alié, în rolul contelui Julian Bozzo.