Peter Esterhazy s-a născut pe 14 aprilie 1950 la Budapesta, în familia de mare importanță a contelui cu acelaÈ™i nume. În primă fază a studiat matematica, însă a început să scrie la vârsta de 20 de ani. Prima care a fost Armoniile celeste ce a fost È™i cea mai îndrăgită dintre lucrările sale. Imperiul Austro-Ungar este descris de la origini până în perioada comunistă, È™i credeÈ›i-mă, e o poveste de neratat. AÈ™a a ajuns să renunÈ›e la cariera de matematician È™i informatician È™i să devină scriitor independent cu normă întreagă. Comunismul luase totul familiei sale iar după 1989 au vrut să ii înapoieze tot însă a refuzat cu vehemență. Poate de aceea a scris atâtea despre acea perioadă roÈ™ie È™i a fost caracterizat drept unul dintre profesorii de istorie ai Ungariei.
Pe plan personal era la fel de luptător, a avut patru copii pe care i-a învățat ce înseamnă viaÈ›a È™i totuÈ™i fix asta l-a ucis. În 2015 a spus public că suferă de cancer pancreatic iar la nici un an distanță boala i-a pus sfârÈ™it.
Printre cele mai cunoscute opere se numără Un strop de pornografie maghiară, Cartea lui Hrabal sau Verbele auxiliare ale inimii.
Cartea "O femeie" a apărut pentru prima dată în 1995 la editura maghiară Magveto. În limba română apare la editura Humanitas în 2002, ediÈ›ie ce va fi urmată de Curtea Veche în 2008.
Există o femeie care na iubeÈ™te. Există o femeie care mă urăște. Există o femeie care È™i-ar da viaÈ›a pentru mine. Există o femeie care m-a înÈ™elat...È™i tot aÈ™a până la 97 de femei. Fiecare diferită în felul ei È™i în viziunea bărbatului, fiecare cu problemele ei mai mari sau mai mici È™i bineînÈ›eles cu frumuseÈ›ea nemaipomenită. O femeie este o enciclopedie, È™i ce fel de enciclopedie e aia fără sute de pagini de descoperit? Dacă tu preferi descrierile lui Eminescu despre femei, atunci ai ajuns în locul greÈ™it pentru că aici se aruncă atât cu noroi dar È™i cu praf de stele È™i niciodată nu bei È™ti despre cine e vorba. O să ajungi să te întrebi când se va termina povestea, când va ajunge să se sfârÈ™ească femeia iar răspunsul este niciodată, pentru că ea spre deosebire de bărbaÈ›i are mai multe vieÈ›i È™i mai multe frumuseÈ›i. La orice pagină ai deschide vei descoperi un mister, sau poate o vrăjitoare, însă asta tine fix de percepÈ›ia ta fiindcă nu toÈ›i iubim È™i urâm aceleaÈ™i femei.