Petre Salcudeanu - Judecata de Apoi

Petre Sălcudeanu, născut la 8 septembrie 1930, în Gligoresti (Cluj), a fost unul dintre cei mai populari scriitori români de cărÈ›i poliÈ›iste, dar È™i un scenarist apreciat.

Cartea "Judecata de Apoi", publicată în anul 1987, expune investigaÈ›ia pe care Bătrânul o va face pentru a  descoperi cauzele întâmplărilor stranii È™i aparent ilogice, de care află dintr-un caiet de È™coală al unei fetiÈ›e ucise de o mină rămasă din război, care, pe lângă compuneri, conÈ›ine È™i file din jurnalul de război al unui bărbat, dar È™i destinele încâlcite È™i împletite ale oamenilor din acea vreme.

Trei ani la rând Antofie Tabacaru îi trimisese scrisori în care îl invita pe bătrânul detectiv să se bucure de efectele binefăcătoare ale izvoarelor. În al patrule an Bătrânul acceptase, după ce Antofie nu se mulÈ›umise cu a trimite o simplă scrisoare, acesta expediind două telegrame, însoÈ›ite de două bilete la clasa întâi, o cuÈ™că plus o chitanță plătită anticipat pentru un colet la mesagerii. CuÈ™ca, ce era făcută din lemn, înnegrită pe alocuri cu lampa de benzină, purta în latura din stânga, ars adânc în carnea teiului, numele lui Tom. Dacă nu ar fi fost aceasta, È™i mai ales numele patrupedului, bătrânul nu ar fi acceptat să plece. Trebuiseră să treacă patru ani pentru ca Antofie să îÈ™i dea seama care era motivul constantului său refuz. Fusese sigur că de această dată nu mai dăduse greÈ™, È™i avusese dreptate, după trei zile È™i trei nopÈ›i de călătorie aproape neîntreruptă, Buickul lui Panaitescu se opri în staÈ›iune. Biletele se transformaseră în bani, banii în combustibil, iar cuÈ™ca pentru câine rămăsese sub È™opronul din curte, în timp ce Tom stătea în portbagajul pe un sfert deschis, să poată respira în voie, lingandu-È™i eczema urduroasă È™i ascultând cu o singură ureche validă eÈ™apamentul melodios.

"Mâine-dimineață urmează să fiu... aÈ™a se încheia jumătate din fila din caietul cu coperÈ›i albastre, prins cu o bucată de sfoară de un cui al veceului din curte; veceu îngrijit, vopsit pe dinafară cu var, cu scaunul de faianță în interior. (...) Ce-i venise să rupă din caietul decolorat de vreme, cu jumătate de foi de un galben indecis? Umezeală È™i soare în acelaÈ™i timp, altfel nu s-ar fi scurs pe alocuri. Supărarea îl făcuse să nu bage în seamă decât caietul, el îi atrase luarea-aminte prin felul neîngrijit în care era străpuns."

Bunicul ar fi trebuit să stea mult mai puÈ›in în "locul de meditaÈ›ie matinală", È™i ar fi făcut-o dacă nu l-ar fi intrigat cuvintele citite È™i, mai ales, gestul brutal cu care rupsese fila cu un scris ordonat, de È™colar. După puÈ›in timp, Bunicul se auzi strigat din cerdac, unde Panaitescu, după ce îÈ™i terminase cele câteva exerciÈ›ii de înviorare, intrate din copilărie în obligaÈ›ia zilnică, îÈ™i aÈ™teptă rândul la dreptunghiul vopsit cu var din spatele curÈ›ii: "Imediat, dragul meu, numai o clipă! răspunse Bunicul minÈ›ind, deoarece, reluând lectura paginii distruse pe jumătate de propria lui mână, rămase consternat. 'Azi, 25...am fost condamnat la moarte.'". Apoi, Bunicul desfăcu firul de cânepă, îl scoase din caiet, fiind intrigat peste măsură de faptul că cineva putuse pune acolo un jurnal al unui om, care poate nici nu mai trăia.

"Sunt oameni care nu pot trăi nejudecaÈ›i; conÈ™tiinÈ›a lor îi împinge să-È™i dezvăluie măruntaiele în faÈ›a lumii, altfel ajung singuri să È™i le sfâÈ™ie."

Cartea "Judecata de Apoi" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în trei ediÈ›ii, È™i anume: Publisol (2022), Militară (1992) È™i Militară (1987).