Petre Tutea - Reflectii religioase asupra cunoasterii

Petre ÈšuÈ›ea s-a născut pe 6 octombrie 1902 în Boteni, ArgeÈ™. A urmat cursurile facultății de drept din Cluj unde a susÈ›inut È™i doctoratul al cărui calificativ a fost Magna con Laudae.

Activitatea de scriitor începe cu diverse articole È™i eseuri, primul fiind ”Chemarea tinerimii române” în 1929, dar sub pseudonimul de Observator. În 1938 începe să scrie pentru ziarul ”Cuvântul”  articole despre MiÈ™care Legionară unde ajunge să lucreze ca secretar general la Ministerul Economiei NaÈ›ionale. La nici un an are loc Rebeliunea Legionară È™i este reÈ›inut aproximativ 3 ani într-un lagăr din Târgu Jiu. Însă mai grav este faptul că spre sfârÈ™itul războiului este arestat timp de aproape 20 de ani din cauza romanelor sale. În 1944 este eliberat È™i repus în funcÈ›ie È™i începe să scrie manuscrise care mai târziu vor fi confiscate È™i reeditate de abia după moartea autorului în 1991.

Opera ”ReflecÈ›ii religioase asupra cunoaÈ™terii” a fost publicată pentru prima dată la editura Nemira în anul 1992, ediÈ›ie ce o poÈ›i găsi pe site-ul nostru lături de ediÈ›ia Eikon din anul 2011.

Cartea a fost scrisă iniÈ›ial între 1977 È™i 1980, însă organele de securitate i-au confiscat manuscrisele. Aici facem cunoÈ™tință cu filosofia platoniană pe care ÈšuÈ›ea o vede ca o gândire sistemică care are o dinamitate optimă, adică poate fi valabilă È™i la mii de ani distanță după scriere. Și atunci, È™i astăzi, omul a evoluat în cadrul sectoarelor societății, însă acestea nu vor fi niciodată în căutarea adevărului, frumosului sau logicii. Dumnezeu, omul È™i natura sunt cele trei elemente permanente ale conÈ™tiinÈ›ei È™i doar de aceÈ™tia se pot lega binele, frumosul È™i logica. Dar ce rămân în afara lor? Forme, iluzii È™i fapte insipide care consumă fără rost existenÈ›a.

Dacă creÈ™tinii ar descoperi libertatea, spiritul nu va fi răspunzător de ea, iar aici apare termenul de ”obiecticitate”. Spre deosebire de obiectivitate È™i subiectivitate, care lucrează cu fapte exacte, obiecticitatea înseamnă surprinderea esenÈ›ei, È›ine de evidenÈ›a sufletului nostru.

În capitolul ”Între numere È™i esenÈ›e”, ÈšuÈ›ea afirmă că matematica rămâne un instrument de cercetare sau un limbaj, iar virtutea este un mister. EsenÈ›a, ca element, este calitativă, în timp ce numerele au rol cantitativ iar natura reprezintă supranaturalul. Omul care se implică în activități tehnice sau È™tiinÈ›ifice este activist È™i dinamic dar nu este în căutarea adevărului în timp ce credinciosul manifestă pacivism dar ajunge să cunoască adevărul la un moment dat. Omul este depășit de esenÈ›e prin relativitatea gândirii, prin opacitatea faptelor È™i prin iluzii iar acest lucru se împarte în ficÈ›iuni utile È™i plăcute. ÈšuÈ›ea rezumă aceste lucruri într-un citat extraordinar: ”Dacă omul reduce realitatea la natură, comunitate ÅŸi individ, trăieÅŸte în instabilitate ÅŸi sfârÈ™eÈ™te în moarte, toată istoria lui putând fi prinsă în doi termeni: sisifism ÅŸi neant, raÈ›iunea lui devenind sediul speciilor. Când fericirea se contopeÅŸte cu plăcerea, asistăm la un spectacol material, peste care se aÅŸează logica iluzorie a omului dezdivinizat, al cărui spirit se îneacă în natura închipuită”. Fiind foarte modest, ÈšuÈ›ea spune că a încercat să facă doar un studiu asupra filosofiei lui Platon, însă cu toÈ›i È™tim că este unul dintre cele mai bune studii.