Publicată pentru întâia oară în anul 1969, romanul semnat de Philip Dick avea să fie numit de revista Time drept unul dintre cele mai bune romane ale tuturor timpurilor. De această dată însă, scriitorul îÈ™i schimbă stilul È™i duce povestea undeva înspre zona horror. DeÈ™i conÈ›ine, ca È™i romanele precedente, puternice accente È™tiinÈ›ifico-fantastice È™i distopice, aici groaza este ingredientul nou, care È™ochează È™i bucură deopotrivă. Nu È™tim cu certitudine care i-au fost sursele de inspiraÈ›ie lui Dick, însă grandoarea operei este una greu de contestat.
Cartea debutează subit, fără introducere, fără noÈ›iuni care să clarifice ceea ce urmează să citim, dar intuim că nu va fi tocmai o lectură uÈ™oară. Volumul se concentrează îndeosebi în jurul unei situaÈ›ii bizare, ba chiar una fără precedent. Un coÈ™mar, o lume cu tentă apocaliptică, care ne acaparează cu tot soiul de simboluri ascunse, pe care le dezlegăm abia spre final. Urmărind o acÈ›iune multiplă, care se desfășoară concomitent pe Pământ È™i într-un Univers paralel, în care nu avem acces, volumul ne acaparează întru totul. Observăm tendinÈ›a lui Dick de a se apropia de marile opere horror ale vremii sale, dar egoismul nu îi va permite sa recunoască încercarea sa de a se alinia semenilor din lumea culturală. Volumul este un tango nebunesc către un non-timp fără început È™i fără sfârÈ™it, către niÈ™te entități a căror identitate nu o cunoaÈ™tem È™i a căror poveste ne îngrozeÈ™te.
Dick stârneÈ™te un val de controverse în vremea sa, dar este, de asemenea, admirat pentru curajul de a redacta È™i aduce pe piață o astfel de scriere. La o analiză mai atentă, observăm că volumul este gândit astfel încât să ne ameÈ›ească È™i să ne determine să reflectăm asupra unor chestiuni simple, dar atât de complicate. Aici, în lumea aceasta nebună, nimeni nu este cine pretinde, iar alianÈ›a celor buni se destabilizează în fata primului inamic, apărut ca din senin. Un elogiu de Stephen King, acest Philip Dick dă dovadă de o luciditate ieÈ™ită din comun È™i o forță de evocare extraordinară. Spre final, când lucrurile par a se mai limpezi, autorul încearcă să ofere câteva note explicative cititorului deja bulversat. Textul este ambiguu, structurat într-o formulă cu care nu mulÈ›i sunt familiarizaÈ›i, dar ideile autorului vor fi apreciate în mare parte.
Accentele distopice se vor îmbină frumos cu cele horror, iar rezultatul va fi unul demn de admiraÈ›ie. Cartea va fi reeditată, iar, mai târziu, va servi drept sursă de inspiraÈ›ie pentru câteva pelicule de la Hollywood. Numele lui Dick ajunge între cele mai strălucitoare ale literaturii internaÈ›ionale, iar manuscrisele sale sunt căutate pretutindeni chiar È™i astăzi. La numai un click distanță, pe site-ul anticariatului nostru, cartea se regăseÈ™te în mai multe ediÈ›ii: Nemira (2015), Nemira (2006).