Radu Aldulescu - Mirii nemuririi

Radu Aldulescu este unul dintre cei mai apreciaÈ›i prozatori contemporani nouă, adesea asemănat cu Eliade pentru filosofia sa. S-a născut pe 29 iunie 1954 la BucureÈ™ti unde a urmat È™i È™coala È™i facultatea însă de abia la 39 de ani a decis ca în sfârÈ™it să îÈ™i urmeze visul de a deveni scriitor. AÈ™a a apărut Sonata pentru acordeon ce imediat a fost premiat cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, iar la trei ani distanță a scris Amantul Colivăresei ce de asemenea a fost la fel de apreciat. Dacă sunteÈ›i împărÈ›iÈ›i ai cinematicii, trebuie să È™tiÈ›i că el este scenaristul din spatele filmului Terminus Paradis È™i tot el a scris È™i Cronicile genocidului, carte după care s-au inspirat câteva filme recente.

Romanul "Mirii nemuririi" apare pentru prima dată la editura Cartea Românească in 2006, ediÈ›ie ce va fi urmată de Polirom în 2017.

Omul ajunge să fie ceva fărā să îÈ™i propună nimic. Omul ajunge la o È›intă imaginară atunci când nu mai are unde merge. Omul este atât de mizerabil uneori încât nici cele mai cristaline ape nu îl pot scăpa de asta. Mirela È™i Rafael sunt cei ce ne vor purta în aceste tărâmuri ale gândirii È™i ale născocirii, căci ei au aflat pe propria piele ce înseamnă să fi om. Rafael încerca să îÈ™i caute o slujbe care să îl scape de condiÈ›ia de parazit al familiei È™i scriitor opozant al regimului, iar Mirela căuta o casă unde să aducă bărbaÈ›i pentru a avea È™i ea copii. Paradoxal aceste două destine aveau ceva în comun, să îÈ™i depășească condiÈ›ia. Amândoi stăteau întinÈ™i pe pat È™i se gândeau la ziua de mâine È™i la cum poate va fi mai bine. SperanÈ›a aceasta se termină odată cu venirea soarelui pentru că amândoi se întorceau la ce È™tiau să facă mai bine: Rafael să fure de la oameni bogaÈ›i iar Mirela să cureÈ›e cartierele poate poate găseÈ™te pe cineva mai amărât ca ea. În adâncul lor È™tiau că nu asta sunt ei, È™tiau că nu acolo au să trăiască până la adânci bătrâneÈ›i È™i că o să ajungă într-un loc mai bun la un moment dat. Pasaje întregi sunt despre gândurile lor intruzive È™i despre cum se joacă acest dans al vieÈ›ii È™i morÈ›ii, însă cine suntem noi să îi judecăm pe sărmanii bogaÈ›i?