Radu Theodoru - Calaretul rosu

Radu Theodoru, născut la 17 ianuarie 1924, în comuna Ineu, judeÈ›ul Arad, este un scriitor român de romane istorice, militare, È™tiinÈ›ifico-fantastice, de aventură È™i politice. Fost aviator militar È™i politician - vicepreÈ™edinte al Partidului România Mare. A debutat ca scriitor la Sibiu, la cenaclul "Orizonturi noi", cu romanul istoric "Brazda È™i palos". Ulterior fiind numit redactor al revistei "Scrisul bănățean" din TimiÈ™oara, secretar la Uniunii Scriitorilor - Filiala TimiÈ™oara, redactor la revista "Astra" din BraÈ™ov, secretar al Uniunii Scriitorilor - filiala BraÈ™ov È™i vicepreÈ™edinte al Comitetului JudeÈ›ean de Cultură È™i Artă - BraÈ™ov. În final, s-a stabilit la BucureÈ™ti, întemeindu-È™i o gospodărie la GrădiÈ™tea. Printre cele mai importante scrieri ale sale se numără: "Interceptarea" (1963), "Steaua de mare" (1966), "CălăreÈ›ul roÈ™u" (1976), "NopÈ›i albastre" (1976), "Corsarul" (1984), "Croazieră contra cronometru" (1985), "Învierea lui Iuda" (2000), "România, românii È™i comunismul" (2009), etc.

În prezent, Radu Theodoru, ajuns la venerabila vârstă de 99 de ani, continuă să creadă în patriotism: "E aÈ™a de simplu. Te naÈ™ti. Nu este un adaus. Este foarte firesc. La mine se motivează È™i prin familie. Mă pot desprinde de pământul ăsta în care generaÈ›ii întregi de-ai mei sunt acolo, în iarba aia, frontul războiului". Opera literară a sa conÈ›ine 13 romane istorice, 11 romane cu subiecte contemporane, 7 cărÈ›i ale mării, 5 romane È™tiinÈ›ifico-fantastice, 4 romane document, 4 romane de analiză politică È™i 2 nuvele.

Cartea "CălăreÈ›ul roÈ™u", prima ediÈ›ie fiind publicată în anul 1976, spune povestea căpitanului domnesc al tighecenilor, Mârzea. NaraÈ›iunea începe în zi de duminică, 6 aprilie 1596, zi a sfântului Eutihie, patriarhul Constantinopolului, zi de denie È™i de târg. "Călare pe Åžeitan, cu ÅŸoimul pe umăr, căpitanul se lasă în voia mulÅ£imii. Este îmbrăcat ca un baatur nohai. Cizme roÅŸii din piele de Å£ap, cu pinten deargint. Åžalvari dintr-o mătase grea, albăstruie, de VeneÅ£ia, ca ÅŸi cămaÅŸa, peste care poartă pieptar din piele de bivol, Å£intat, căptuÅŸit cu o za subÅ£ire, coleret de oÅ£el, calpac din blană de râs ÅŸi pe umeri o pelerină de mătase sângerie, de Samarkand. Arc, cucură de săgeÅ£i, prinsă la oblânc, sabie, cele două hangere înfipte în brâul din piele; coburii grei închiÅŸi cu lacăte ÅŸi laspatele ÅŸeii o burcă de karakul strînsă sul, burcă ce stârneÅŸte ÅŸoaptele de admiraÅ£ie ale pricepătorilor."

Romanul este împărÈ›it în două părÈ›i, È™i anume: "Cartea întâi", ce conÈ›ine capitolele "Târgul de robi", "Turnul lui Balduin de Flandra" È™i "Târgul de robi", È™i "Cartea a doua", compusă din "Insula Corsarului", "Yerebatan sau palatul subteran cu 336 de coloane" È™i "Insula corsarului"; naraÈ›iunea urmărind aventurile călăreÈ›ului roÈ™u, Mârzea, È™i ale jupânesei Mărgărita

În finalul romanului, într-o dimineață primăvăratică de aprilie, radioasă È™i însorită, Mârzea o cucereÈ™te pe jupâneasa Mărgărita, tot ce îl înconjoară pierzându-È™i consistenÈ›a, singurul adevăr al clipei aceleia dumnezeieÈ™ti fiind femeia iubită, care se pleacă lângă el È™i-i spune: "Niciodată un bărbat nu ÅŸi-a cucerit femeia cu atâta îndrăzneală ca tine, căpitane!", acesta replicându-i: "Åži cu atâta dragoste, principesă!". "Fără să-i pese de cei din jur, căpitanul Mârzea al tighecenilor îngenunche ÅŸi sărută prelung mîna zeiască a Mărgăritei, în vreme ce Marea Egee ÅŸi cerul vechilor mituri elene duc spre eternitate culorile pure ale apelor ÅŸi ale văzduhurilor. (...) Sărută mâna albă, cu degete prelungi ÅŸi ÅŸtie că o parte din adevărul lui, al viitorului ÅŸi eternităţii lui, se numeÅŸte din clipa asta: Mărgărita!"

Cartea "CălăreÈ›ul roÈ™u" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în trei ediÈ›ii, È™i anume: Lucman (2005) È™i Albatros (1976).