Raymond Chandler, creatorul bine-cunoscutului detectiv Philip Marlowe, s-a născut pe 23 iulie 1888. Acesta a avut o copilărie agitată, dar din care a fost inspirat în romanele sale. Familia sa a fost transpusă în personaje, iar el însuÈ™i este mereu prezent în mici paragrafe. A decis să nu urmeze o facultate, însă a călătorit în Europa pentru a învăța cât mai multe limbi străine. În 1939 publică primul său roman, ”Marele somn” care atrage atenÈ›ia criticilor vremii È™i îl face să continue pe această ramură. Pe lângă meseria de scriitor, acesta a fost jurnalist pentru două ziare È™i a regizat unul dintre romanele sale în 1946, însă această meserie nu a fost un succes. În 1955 încearcă să se sincudiă de 2 ori, însă moare de abia în 1959 de pneumonie È™i azotemie.
Romanul ”Sora cea mică” a fost publicat în 1949 la editura Hamish Hamilton, iar în È›ara noastră a fost tradus pentru prima dată în 1992 de editura Datina, urmând mai apoi ediÈ›ia din 2011 a editurii Nemira.
Detectivul Marlowe este chemat de data aceasta de Monsy Orfamay pentru a-i găsi fratele, pe Orin, dispărut în Bay City. Ancheta începe de la ultima adresă a bărbatului, care pare a fi un cuib de mizerie. Îl întâlneÈ™te pe administratorul clădirii, un alcoolic, care tot încearcă să îÈ™i sune doctorul È™i un pensionar ce trăieÈ™te în vechiul apartament al băiatului. Când părăseÈ™te clădirea, Marlowe îl găseÈ™te pe administrator omorât cu un cuÈ›it de gheață.
Detectivul este acum chemat de un anonim la un hotel, unde cum intră în cameră este lovit de o femeie cu un toc periculos de ascuÈ›it. Când îÈ™i revine, îl găseÈ™te pe pensionarul de mai devreme omorât cu aceeaÈ™i armă. Denunță cazul la poliÈ›ie È™i descoperă că asasinul face parte dintr-o bandă de crimă organizată. După ce vede mai multe poze, îÈ™i dă seama ca este vorba despre Mavis Welas, o actriță destul de cunoscută. Cu ajutorul ei descoperă că Orin îi făcuse o È™edință foto, iar acum acesta lucrează cu doctorul Lagardie în Bay City.
În timp ce îl interoga pe doctor, este lovit fatal È™i È›intit la pământ pentru câteva ore. Când se trezeÈ™te îl observă pe Orin împuÈ™cat încercând să se târască în cameră. Marlowe încearcă să îl ajute, însă băiatul îl amenință cu arma deja cunoscută tuturor. Orin moare, dar încă este suspect pentru crimele din oraÈ™, însă poliÈ›ia are un dosar mult prea slab pentru a îndrepta acuzaÈ›iile spre el.
Marlowe este chemat de urgență la Marvin care este în perciol iar când ajunge, găseÈ™te un pistol exact ca cel cu care a fost împuÈ™cat Orin. Femeia recunoaÈ™te că a folosit pistolul È™i a avut o victimă iar poliÈ›ia află imediat despre cele întâmplate. Mavis angajează zeci de avocaÈ›i pentru a o ajuta să nu îÈ™i păteze reputaÈ›ia È™i reuÈ™eÈ™te să câÈ™tige procesul.
Monsy îl vizitează pe Marlowe pentru ultima dată pentru a-i spune adevărul. Acum făptaÈ™ul este descoperit, însă pentru a afla cine este va trebui să răsfoieÈ™ti romanul.
”Sora cea mică” a fost transpus în pelicula ce s-a numit ”Marlowe” în 1969 regizată de Paul Bogart È™i a fost citit la BBc Radio 4 în 1977 È™i în 2011.