Roger Caillois - Omul si sacrul

Roger Caillois, polimat, filosof estetic, istoric al È™tiinÈ›ei È™i analist social al ritualurilor È™i credinÈ›elor, s-a născut la 3 martie 1913, în Reims, FranÈ›a, mutându-se la Paris în copilărie.

Caillois a părăsit FranÈ›a în anul 1939, mutându-se în Argentina, unde a rămas până la sfârÈ™itul celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul războiului a luptat activ împotriva răspândirii nazismului în America Latină ca editor È™i autor de periodice anti-naziste.

CărÈ›ile sale explorează, pe rand, sacrul, poezia, fantasticul, dar È™i pietrele (gemologia), el refuzând să gândească într-un mod trivial.

Printre cele mai cunoscute cărÈ›i scrise de Roger Caillois se numără È™i: "Mitul È™i omul" (1938), "Omul È™i sacrul" (1939), "Imposturile poeziei" (1944), "Piatra lui Sisif" (1946), "În inima fantasticului" (1965), "Scriitura pietrelor" (1970), "Câmpul semnelor" (1978), etc.

Publicată în anul 1939, "Omul È™i sacrul" este una dintre primele cărÈ›i ale lui Roger Caillois, fiind cea care i-a adus reputaÈ›ia atât de sociolog, cât È™i de scriitor. Cartea a fost scrisă cu preocuparea de a reda societății ceea ce autorul numeÈ™te "un bun sacru", o sacralitate a transgresiunii.

Cartea are următoarele capitole: "Relațiile generale dintre sacru și profan", "Ambiguitatea sacrului", "Sacrul respectului: teoria interdictelor", "Sacrul transgresării: Teoria sărbătorii", și "Sacrul, condiție a vieții și poartă a morții". La finalul acesteia fiind și 3 anexe, ce abordează subiecte precum sex și sacru, joc și sacru, război și sacru.

În anexa denumită "Război È™i sacru", Caillois analizează sacrul asa cum este revelat în două puncte de vârf ale societății umane: sărbătoarea È™i războiul. Aceste două manifestări, aparent opuse, ar fi guvernate de aceleaÈ™i principii: încălcarea regulilor, desfiinÈ›area interdicÈ›iilor, consumarea unor energii distructive, care ar avea, în realitate, funcÈ›ia de a consolida structurile sociale existente.

Pentru Caillois, sacrul se află în centrul fenomenului religios. Omul religios este cel pentru care există două lumi opuse È™i complementare: una în care poate acÈ›iona fără consecinÈ›e pentru mântuirea lui, profană; cealaltă sacră, unde frica È™i speranÈ›a o domină alternativ.

Sacrul este reprezentat de o energie periculoasă, de neînÈ›eles, dar care este sursa întregii eficienÈ›e. Acesta ascunde, însă, o ambiguitate fundamentală. Lumea sacrului fiind o lume a forÈ›elor, poate fi orientată în direcÈ›ia corectă sau în direcÈ›ia greÈ™ită. ForÈ›a care întruchipează sacrul tinde să se disocieze în elemente antagonice È™i complementare, spirite bune sau rele, preoÈ›i sau vrăjitoare, Dumnezeu sau Diavol.

In societatea noastră modernă, Roger Caillois găseÈ™te È™i alte forme ale sacrului: femeia, arta, È™tiinÈ›a, patria, revoluÈ›ia, la celalalt pol fiind eroii pierzării, precum Faust sau don Juan. Ridicându-se în ultimele pagini la o metafizică a sacrului, autorul vede în antagonismul sacrului È™i profanului, semnul însuÈ™i al jocului cosmic dintre viață È™i moarte.

În carte, autorul vorbeÈ™te È™i despre principiul respectului, definit de Swanton: "fiecare jumătate a societății corespunde uneia dintre cele două serii complementare, cea a căror îmbinare permite È™i menÈ›ine existenÈ›a universului organizat. Ea trebuie să vegheze la păstrarea È™i la integritatea seriei pe care o reprezintă, È™i să o tină mereu la dispoziÈ›ia fracÈ›iunii sociale în care este încarnată cealaltă care, din acest motiv, are nevoie ca să subziste de concursul celei dintâi. FiinÈ›ele sau lucrurile care intră în aceeaÈ™i clasă mistică sunt socotite a poseda în comun un fel de identitate substanÈ›ială. Membrii clanului au între ei, cu totemul lor, cu tot ce au rânduit sub rubrica lui, o fraternitate care, în măsura în care nu coincide cu ei, apasă asupra celorlalte legături".

Cartea "Omul È™i sacrul" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în două ediÈ›ii, È™i anume: Nemira (2006) È™i Nemira (1997).