Romulus Rusan - O calatorie spre marea interioara

Romulus Rusan a fost unul dintre autorii români ce a reuÈ™it să călătorească în timpul regimului comunist mai mult decât oricine. S-a născut pe 13 martie 1935 la Alba Iulia, unde a È™i urmat È™coala È™i liceul. Pentru a urma cursurile facultății se mută la Cluj È™i va opta pentru Tehnologie Mecanică, dar nu va profesa niciodată în domeniu. În acest timp va intra în lumea literară odată cu publicarea de critică literară în revista Steaua în 1954. Au urmat apoi Luceafărul È™i România Literară unde a publicat È™i critică cinematografică È™i toate acestea vor fi adunate în primul volum publicat în 1977, La început n-a fost cuvântul. Pasionat de istoria țării sale È™i de societatea în care trăia, a fondat împreună cu soÈ›ia sa, Ana Blandiana, Memorialul de la Sighet, subiect despre care a scris colecÈ›ii întregi de interviuri, documente explicate sau istorie. De asemenea a fost director È™tiinÈ›ific al Centrului InternaÈ›ional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului È™i al RezistenÈ›ei, unde a susÈ›inut proiecte educaÈ›ionale, muzeale È™i de cercetare.

Dintre cele mai cunoscute opere trebuie să menÈ›ionăm măcar câteva din domenii diferite: Convorbiri subiective, America ogarului cenuÈ™iu È™i colecÈ›iile Analele Sighet, Biblioteca Sighet sau Interval.

Romanul "Călătorie spre marea interioară" a fost publicat la editura Cartea Românească sub forma a trei volume în 1986, ediÈ›ie ce o puteÈ›i găsi È™i pe site-ul nostru sub forma volumelor separate sau împreună.

Avem parte din nou de un jurnal de călătorie, dar nu unul tipic, ci unul ce are pe primul plan sentimentele È™i trăirile sale. Totul începe când soÈ›iei sale, Ana Blandiana, i se dăruieÈ™te Premiul International Herder din Viena, iar cu această ocazie cei doi au decis să caute marea interioară, adică Marea Mediterană. Tot sudul Europei este vizitat, dar nicăieri nu este mai bine că acasă. Merg la muzee, monumente, castele sau lacuri, cunosc oameni din alte civilizaÈ›ii È™i totul le aminteÈ™te de România lor dragă. TotuÈ™i uneori aceste clădiri impunătoare le oferă un sentiment de aroganță È™i tristeÈ›e pentru că nu oferă nimic spiritual. De asemenea arta tinde spre snobism È™i confort ceea ce nu se compară cu operele noastre ce exprimă atâtea lucruri.

În Iugoslavia li se pare că timpul trece atât de greu, chiar dacă le-a fost recomandată vizitarea anumitor locuri, pentru ei sunt doar niÈ™te copii ce nu vor prinde niciodată viață. În Bulgaria oamenii sunt prietenoÈ™i, dar ei nu căutau neapărat ceva aici, doar treceau înspre Turcia È™i au decis să nu lase lucrurile neobservate. AjunÈ™i la Istanbul rămân uimiÈ›i de toată valoarea istorică a oraÈ™ului, a oamenilor È™i ,de ce nu, a bucătăriei. O consideră cea mai frumoasă capitală în care a ajuns datorită moscheelor, mării încântătoare È™i clădirilor impozante. Aici s-au putut concentra pe propria ființă pentru că într-adevăr s-a simÈ›it ca acasă, nu a mai avut obsesia morbidă de a căuta sensul în orice punct turistic.