Romanul “Shalimar clovnul”, “Shalimar the clown”, în limba engleză, de Salman Rushdie, a apărut în anul 2005, la editura Jonathan Cape, din Marea Britanie, fiind un roman scris de autor în decurs de patru ani, având la bază o poveste a unui personaj imaginar pe nume Shalimar, ce trăieÈ™te într-o zonă reală din India, oraÈ™ul fiind, însă, un produs al imaginaÈ›iei autorului.
Povestea se concretizează pe imaginea clovnului Shalimar, cel care a trăit în trecut, atunci când amuza sătenii, cu numărul său favorit cu funia, însă care apare È™i în prezent, aici imaginea lui Shalimar, fiind una diferiră È™i lipsită de amuzament.
În România, romanul apare în anul 2006, la editura Polirom, în format cartonat, cu supracopertă, fiind singura editură care publică romanul, o altă ediÈ›ie a acestuia fiind publicată în anul 2013, în format broÈ™at.
Ahmed Salman Rushdie s-a născut la data de 19 iunie 1947, în Bombay, India, fiind un important scriitor È™i eseist de origine indiană, ce trăieÈ™te de-a lungul vieÈ›ii pe alte două continente.
Salman, urmează cursurile elementare în Bombay, pentru ca în anii ’60, acesta să urmeze cursurile universitare în Cambridge, Marea Britanie.
După absolvire, revine în India, fiind atras de actorie, însă se întoarce în Anglia pentru a lucra în publicitate, din anii ’70, începând să scrie.
Debutează în anul 1975, atunci când lansează romanul “Grimus”, însă află gustul succesului mai târziu, odată cu publicarea volumului “Copiii din miez de noapte”.
Printre cele mai importante romane scrise de autor, putem trece în revistă titluri ca : “Patrii imaginare”, 1991, “Orient, Occident”, 1994, “Calcă această graniță”, 2003 sau “Casa Golden”, 2017.
Romanul “Shalimar clovnul” de Salman Rushdie este un alt roman complex ce transpune cititorul pe culmile extazului È™i agoniei, fiind presărat cu frumos È™i cu durere, realismul magic creat de autor, fiind prezent È™i în cuprinsul romanului de față, astfel că, Shalimar clovnul, este imaginea feÈ›elor în oglindă, el fiind atât fericirea cât È™i dramatismul È™i tragedia.
Romanul este axat pe o înlănÈ›uire de evenimente, plasate în trecut È™i în societatea contemporană, elementul de legătură, fiind Shalimar, clovnul din trecut È™i fostul È™ofer al unui diplomat american, cel din prezent.
În regiunea CaÈ™mir, din India, se concretizează povestea, regiune aflată în război de mulÈ›i ani, India È™i Pakistan, luptând pentru acest teritoriu. Aici apare Shalimar, un musulman pe numele său adevărat, Norman Sher Norman, cel care se îndrăgosteÈ™te de Boonyi, fiica panditului Pyarelal Kaul, de origine hindusă.
Cei doi, cu ajutorul localnicilor, se căsătoresc, chiar dacă nu era tolerată această comuniune, Shalimar, un clovn ce trăia amuzând oamenii din jur, făcând un jurământ legat de trădare.
Povestea intervine, apoi, pe planul actual, vorbindu-se despre un ambasador american în India, pe nume, Max Ophuls, acesta fiind considerat un adevărat erou al celui de-al doilea Război Mondial.
Între timp, Boonyi, alege să trăiască alături de ambasador, însă, în timp, aceasta află că este tratată doar ca un obiect sexual, fiind mai târziu trimisă în orășelul natal.
Imaginea marcantă îl prezintă pe Shalimar, care este acum un terorist, acesta urmând calea răzbunării, întorcând cealaltă față, cea a groazei, către ambasador È™i către Boonyi È™i copil, ducând în final la bun sfârÈ™it acest plan sângeros.
Opera propune mai multe imagini ce se nasc din contextul ideologic religios, religia È™i politicul, fiind cele care schimbă vieÈ›i È™i care oferă o perspectivă aparte în universul marcant creat de autor.