Samuel Beckett - Asteptandu-l pe Godot

Samuel Beckett este unul dintre cei mai căutaÈ›i scriitori ai literaturii universale, iar scrierile sale vor fi traduse la nivel internaÈ›ional în mai multe limbi străine. Poet, dramaturg È™i publicist, avea să dezvolte o pasiune nebună pentru istorie È™i literatură, iar publicul va fi încântat să descopere vizionea sa inovativă È™i maniera deosebită în care îÈ™i creionează eroii.

Majoritatea operelor sale sunt redactate în limba engleză sau franceză, însă vor fi traduse în mai multe limbi de circulaÈ›ie mondială. Eroii portretizaÈ›i de scriitorul nostru sunt plini de curaj, curioÈ™i È™i inspiraÈ›i din viaÈ›a de zi pe care scriitorul o trăieÈ™te în cartierele mărginaÈ™e ale Parisului de altădată.

Piesele sale sunt adevărate epopei dramatice, frânturi ale absurdului, care portretizează o societate plină de rigiditate È™i ghidată după legi stranii È™i dogme din trecut.

Autorul se inspiră cumva, pe alocuri, din Shakespeare, însă tragismul său nu atinge cotele englezului, iar drama poate fi mai uÈ™or depășită.

“AÈ™teptându-l pe Godot” este o lucrare fascinantă, plină de semnificaÈ›ii È™i menită să ne trezească la realitate. Piesă de teatru în două acte, care avea să se joace în marile teatre ale lumii. Reprezentare a absurdului, jucată cu tact È™i scrisă cu ardoare de un scriitor pasionat È™i iubitor de istorie. Personajele principale ale operei sunt Vladimir È™i Estragon, doi eroi plini de angoase, care aÈ™teaptă la nesfârÈ™it venirea cuiva numit Godot. Acest personaj mult aÈ™teptat este un alter ego al naratorului, iar absenÈ›a sa este privită drept o sfidare, lăsând loc de interpretări multiple.

Metaforele sunt utilizate din abundență, iar descrierile sunt È™i ele multiple. Decorul pe care îl imaginează scriitorul ne va încânta, iar marile teatre ale lumii vor respecta întocmai lucrarea original, adaptările de scenă fiind de-a dreptul fabuloase.

Piesa este o exploatare a individului È™i o expunere magistrală a condiÈ›iei acestuia într-o societate aflată în plin declin. AÈ™teptarea este, cumva, È™i ea o metaforă. Cei doi protagoniÈ™ti aÈ™teaptă permanent venirea cuiva, care, desi nu va ajunge niciodată, pare să deÈ›ină cheia rezolvării unui mister pe care nu îl cunoaÈ™tem, dar îl anticipăm. Beckett face fel È™i fel de comparaÈ›ii, adduce suspansul la cote maxime, È™i îÈ™i ameÈ›eÈ™te cu totul audienÈ›a. Fără să ne spună motivul pentru care acest Godot este aÈ™teptat, ne determină să e dorim să-l cunoaÈ™tem È™i să îi aflăm povestea.

Câteva trimiteri către epoci trecute ori către personaje mitologice diverse ne vor uimi, însă, mai târziu, vom înÈ›elege legătura acestora cu personajele noastre È™i cu scrierea în cauză. Locul È™i data la care se petrece acÈ›iunea nu sunt amintite de scriitor, dar putem anticipa că se vorbeÈ™te despre epoca victoriană, căci cutumele par departe de modernitate È™i potrivite veacului în care scriitorul însuÈ™i a vieÈ›uit.

TotuÈ™i, finalul ne va intriga È™i mai tare, căci Beckett nu binevoieÈ™te să ne dezlege misterul pe care l-a construit. Asemenea lui Shakespeare, lasă acÈ›iunea să plutească într-un aer sobru, ostil È™i plin de semne de întrebare.

Tradusă în mai multe limbi de circulaÈ›ie internaÈ›ională, scrierea este disponibilă pe site-ul nostru în mai multe ediÈ›ii, dintre care amintim următoarele: Curtea Veche (2007), Thalia (1970).