Autorul care a reuÈ™it să aducă stilul fantastic la un alt nivel este chiar francezul Serge Brussolo. Acesta s-a născut în primăvara anului 1951 la Paris într-o familie ce nu o ducea prea bine, dar încerca să ascundă acest lucru. Tatăl, singurul care muncea, avea viciul pariurilor, iar mama fiind casnică se ocupa de copil. Îi citea în fiecare zi poveÈ™ti diferite È™i poate că asta l-a făcut pe Serge cine este astăzi. Încă de la o vârstă fragedă a început să scrie scurte povestiri pe care le prezenta cu mândrie prietenilor săi, iar când a ajuns pe băncile facultății È™i-a spus că trebuie neapărat să publice ceva ce va citi toată lumea. În 1978 publică nuvela ”Funnyway” în revista ”Futurs au présent” iar la un an distanță primeÈ™te Premiul SF-ului francez”. Cu toate acestea foarte multe edituri au refuzat să publice lucrările sale până când editura Denoel l-a invitat să predea o nuvelă pentru Antologia Présence du futur, ce avea să facă recunoscuÈ›i mari scriitori ai genului precum Lovecraft sau Bradbury. AÈ™a a ajuns faimos pe tot globul iar romanele sale au început să se vândă ca pâinea caldă.
Romanul ”Febra” a fost publicat pentru prima dată în FranÈ›a în anul 1983. În limba română, romanul a apărut pentru prima oară în Revista Science-Fiction serial în 1985, în revista Iris în 1990 sub forma a două volume, acestea fiind urmate de editura Valdo în 1993 È™i Dexon în 2018.
Planeta Almoha, ce adăpostea animale uriaÈ™e, a fost distrusă. Niciodată însă nu rămâne distrus un mit, aÈ™a că acum oameni de È™tiință ai Universității din Santa-Catala au descoperit un animal-planetă ce poate genera atmosfera È™i gravitaÈ›ia È™i îÈ™i creează propriul ecosistem. Profesorul Mikofsky este cel ce va conduce o echipă de cercetători meniÈ›i să studieze noile animale fără a se apropia de ele È™i cu siguranÈ›a că nu le vor distruge ca pe celelalte. Liza, zoolog de meserie, este angajată pentru a participa la studiu. Ea trebuie să se întoarcă pe un animal-planetă studiat de echipa lui Mikofsky pentru a prelua datele lăsate acolo din cauza câmpului electromagnetic. Ajunsă acolo, îÈ™i dă seama că nu este nimic din ce È™i-a închipuit. Cercetătorii care trebuiau să afle secretele animalelor erau de fapt un trib de sălbatici. Goot îi explică cum acei oameni au ajuns în stadiul în care sunt: cercetătorii au fost împărÈ›iÈ›i pe echipe pentru a studia diferite sectoare ale animalului iar unii au suferit mutaÈ›ii serioase ce nu sunt tratabile. AjunÈ™i în tabăra profesorului, cei doi află că toÈ›i colegii lor s-au alăturat diferitelor tabere de pe animal È™i din cauza lor acum acesta are o tăietură pe mână care i-ar putea cauza moartea. În misiunea de salvare aceÈ™tia sunt atacaÈ›i de soldaÈ›ii animalului care stimulează accelerarea particulelor pentru ca animalul să crească din ce în ce mai mult. Problema este că mai au o dorință, vor să desprindă o parte din corpul lui pentru a creea un animal-astru, ceva mai mare ce nu va putea fi studiat sau distrus vreodată. ReacÈ›iile organismului la pericol sunt in alertă È™i soldaÈ›ii sunt distruÈ™i, dar echipa lui Mikofsky dovedeÈ™te că animalul încearcă să se sinucidă eliminând orice substanță necunoscută ce se abate asupra lui.