Shan Sa - Jucatoarea de go

Shan Sa, născută pe 26 octombrie 1972 la Beijing, este o cunoscută scriitoare franceză, născută în China. A crescut într-o familie de artiÈ™ti, începând să scrie la vârsta de È™apte ani. În anul 1983 a câÈ™tigat premiul I la Concursul NaÈ›ional de Poezie pentru Tineret din China. În 1985 părăseÈ™te China, mutându-se în FranÈ›a, unde obÈ›ine o diplomă în filosofie la Universitatea Sorbona din Paris. În anul 1997 îÈ™i publică primul roman, "Porte de la paix céleste", care spune povestea unei tinere chineze care descoperă lumea occidentală, fiind foarte bine primită de critici. Printre cele mai cunoscute cărÈ›i publicate de Shan Sa se numără: "Yan Ni's Poems" (1983), "Les Quatre Vies du saule" (1999), "La Joueuse de go" (2001), "Les Conspirateurs" (2005), "Alexandre et Alestria" (2006), "La Cithare nue" (2010).

Cartea "Jucătoarea de go", publicată în anul 2001, este povestită, în capitole alternative, de o fată chineză, de doar 16 ani, È™i un soldat japonez, acÈ›iunea petrecându-se în regiunea Manciuria, la finalul anilor '30. Atunci când începe acÈ›iunea, regiunea fusese ocupată de japonezi de caÈ›iva ani, dar exista o miÈ™care de insurgență activă. Marea pasiune a tinerei fete este jocul de Go, petrecându-È™i mare parte din timp jucând în piaÈ›a "O Mie de Vânturi", loc în care oamenii vin să joace celebrul joc. În roman, jocul Go oglindeÈ™te atât jocul dintre bărbaÈ›i È™i femei, cât È™i conflictul dintre China È™i Japonia, un conflict care progresează local în miÈ™cări mici, similare cu cele din joc.

Jocul Go îÈ™i are originea în vechea Chină, fiind inventat în urmă cu aproximativ 4000 de ani, È™i fiind introdus în Japonia în jurul anului 800, iar în occident la sfâÈ™itul secolului al XIX-lea. Go-ul este un joc teritorial, tabla fiind marcată cu 19 linii orizontale È™i 19 verticale, putând fi văzută ca un teritoriu ce urmează a fi cucerit de către cei doi jucători. Jocul reflectă abilitatea combatanÈ›ilor de a menÈ›ine un echilibru între atac È™i aparare.

"În piaÈ›a din O Mie de Vânturi, jucătorii acoperiÈ›i de chiciură seamănă cu niÈ™te oameni de zăpadă. Din nasuri È™i din guri le iese abur alb. Ace de gheață, crescute sub marginea căciulilor, îÈ™i îndreptă vârfurile spre pământ. Cerul e de sidef, soarele roÈ™iatic coboară È™i iar coboară. Unde se află mormântul soarelui? Oare când s-a transformat acest spaÈ›iu în loc de întâlnire a amatorilor de go?"

Pentru început, naraÈ›iunea se face la persoana I, fiecare capitol fiind spus alternativ din punctul de vedere al tinerei jucătoare, care îÈ™i descrie viaÈ›a de zi cu zi, È™i soldatul japonez care se apropie din ce în ce mai mult, ajungând în final în acelaÈ™i oraÈ™ cu fata, capitolele foarte scurte dând ritm poveÈ™tii. Romanul este construi într-un ritm lent, ambii naratori descriind, de asemenea, evenimente din trecutul lor. Soldatul japonez este trimis în oraÈ™ sub acoperire, îmbrăcat ca un chinez, cu o poveste care să-i explice accentul. Cei doi se întâlnesc în piaÈ›a "O Mie de Vânturi". Jocul lor este unul lung, întorcându-se zi de zi pentru a îl continua. Ritmul cărÈ›ii devine din ce in ce mai rapid, pe măsură ce se apropie finalul jocului: disperarea crescând pe măsură ce lumea din jur este acaparată de război. Soldatul È™i fata caută să evadeze, mai întâi făcând paÈ™i mici, în finalul cărÈ›ii eliberându-se complet. Romanul a fost tradus în peste 30 de limbi străine, fiind adaptat pentru film în anul 2004.

Cartea "Jucătoarea de go" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în două ediÈ›ii, È™i anume: Pandora M (2004) È™i Polirom (2014).