Cu iubire tandra Elisabeta


Silvia Irina Zimmerman s-a născut pe 4 noiembrie 1970 la Sibiu, unde a urmat liceul pedagogic È™i doi ani de engleză È™i germană la Universitatea Lucian Blaga. Se mută apoi la Universitatea Philipps din Malburg unde studiază literatura È™i istoria artei, domeniu în care îÈ™i va obÈ›ine doctoratul în 2003. După o pregătire intensă la Universitatsea Krems, Zimmerman fondează centrul de cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princely Wied din Neuwied împreună cu istoricul Hans-Jurgen Kurger. La un an distanță este laureată cu Medalia Regele Mihai I pentru solidaritate față de È›ara sa. Majoritatea operei sale se concentrează pe regina Elisabeta È™i este scrisă în limba germană, însă printre titlurile traduse chiar de ea însăși se află Carmen Sylva. Regina poetă, Regele Carol I în opera reginei Elisabeta È™i "Cu iubire tandră Elisabeta" ce apare pentru prima dată în limba germană în 2010. În limba română apare în acelaÈ™i an la editura Humanitas dar È™i în 2011.
Regina Elisabeta era o scriitoare desăvârÈ™ită înainte de a fi regină, iar acest lucru se observă în corespondenta dintre ea È™i viitorul soÈ›, Carol. Încă din perioada logodnei ea îi scria mici poeme prin care îl lăsa să o cunoască aÈ™a cum e cu adevărat È™i încerca să îl provoace să fie mai libertin. El îi scria pagini întregi într-o manieră aristocrată iar ea având o educaÈ›ie aleasă austriacă îi răspundea cu aceeaÈ™i monedă. ViaÈ›a ei nu era perfectă, îÈ™i pierduse o fiică È™i tristeÈ›ea o arăta adesea în versurile sale iar Carol, deranjat la început, începe treptat să empatizeze cu ea. O vedea rănită È™i îi spunea cât de mult ar vrea să o vadă fericită È™i împăcată față de dramele sale, iar pierderea copilului la numai patru ani i-a unit È™i mai tare. Elisabeta se ataÈ™ează de Elena Văcărescu ce îi va fi ca o fiică È™i va avea multe de spus atunci când aceasta se va logodi cu Lascăr Catargiu. După ce va silită să plece în exil, Elisabeta va trimite scrisori cutremurătoare dar păstrând tonul artistic de odinioară. Carol îi spunea soÈ›iei sale cum să se comporte cu miniÈ™trii, cum mai arată È›ara È™i cum în diferite oraÈ™e se pregătesc serbări pentru revenirea ei. În iunie 1873 îi descrie închisoarea de la Ocna Mare pe care a vizitat-o pentru a vedea condiÈ›iile de trai ale deÈ›inuÈ›ilor, ceea ce o inspiră pe Elisabeta să scrie povestea "Neaga". Pe lângă cuvintele frumoase È™i iubirea dintre ei, pe alocuri găsim È™i planuri despre modernizarea țării, descrieri amănunÈ›ite ale diferitelor locuri cheie din perioada regală È™i legi scrise de amândoi.


sus