Ștefan Baciu s-a născut la data de 29 octombrie 1918 la BraÈ™ov È™i a fost un celebru poet, eseist, critic de artă, traducător È™i profesor universitar, din păcate, mult mai celebru în America Latină decât în È›ara sa natală. A urmat cursurile liceale la BraÈ™ov, la liceul Andrei Șaguna, unde l-a avut ca profesor de limba germană chiar pe tatăl său, Ioan Baciu, È™i pe Emil Cioran, profesor de logică È™i filosofie. A absolvit ulterior Facultatea de Drept la Universitatea din BucureÈ™ti, în anul 1941. Debutul È™i totodată succesul său în lumea literaturii se întâmplă chiar în anii de liceu, publicând prima sa poezie “Eu”, în 1933, în revista Răboj, bucurându-se rapid de o traducere în limba germană în revista Klingsor, iar primul său volum de poezii “Poemele poetului tânăr”, a primit “Premiul scriitorilor tineri” al FundaÈ›iilor Regale, toate acestea la vârsta de 17 ani. În perioada facultății, activitatea sa literară a fost în plină dezvoltare, publicând nenumărate volume de poezii È™i lucrând în acelaÈ™i timp cu mai multe redacÈ›ii, precum revista “Universul literar” unde a fost redactor al rubricii “Cântece noi” È™i revista “Gândirea”, fiind secretar de redacÈ›ie. Poetul a plecat din România împreună cu soÈ›ia sa, în anul 1946, È™i s-a stabilit pentru scurt timp în ElveÈ›ia, unde È™i-a continuat cariera literară, iar în anul 1949 a pornit într-o călătorie în America Latină, vizitând țări precum Argentina, Peru, Venezuela, Honduras, Mexic È™i a devenit rapid un celebru cunoscător al literaturii latino-americane. În 1962 È™i-a început cariera didactică, devenind profesor de literatură hispano-americană la Universitatea din Washington, însă doi ani mai târziu s-a stabilit definitiv în Hawaii, continuându-È™i cariera didactică la Universitatea din Honolulu. Ștefan Baciu a publicat numeroase volume de poezii în mai multe limbi, inclusiv în spaniolă, portugheză È™i germană. Pe lângă poezie, a publicat È™i “Lavradio 98”, un volum de memorii despre experienÈ›ele trăite în Brazilia, ce a devenit rapid un best seller, dar È™i două antologii ce se concentrează pe poezia latino-americană.
Ștefan Baciu a publicat prima dată volumul de poezii “Poemele poetului singur” în anul 1980 la editura Mele. În 1993 apare la editura Eminescu, iar în 2002 este publicată de editura Criterion Publishing.
“Poemele poetului singur” este un volum ce cuprinde 320 de poezii, toate inspirate din realitățile româneÈ™ti È™i din experienÈ›ele personale ale autorului. Poetul vorbeÈ™te despre trecerea timpului È™i despre efemeritatea vieÈ›ii, toate poeziile fiind de o sensibilitate profundă, pline de metafore È™i imagini puternice ce creează o atmosferă melancolică. Este unul dintre cele mai importante volume ale autorului, iar poeziile sale, autentice È™i pline de profunzime, reuÈ™esc să rezoneze cu cititorii săi.