Stelian Tanase - Luxul melancoliei

Stelian Tănase, născut în BucureÈ™ti, la 17 februarie 1952, este un cunoscut scriitor, istoric È™i politolog român. Din 1996 s-a dedicat activităților sale de scriitor, realizator media, dar È™i carierei profesionale în domeniul È™tiinÈ›elor politice. Opera lui conÈ›ine: texte ficÈ›ionale, texte nonficÈ›ionale È™i memorialistică.

Cartea "Luxul melancoliei", publicată pentru prima oară în anul 1982, este împărÈ›ită în patru părÈ›i, È™i anume: "Casa scărilor", "Farmecul unei plimbări nocturne cu bicicleta", "Deocamdată" È™i "Muntele È™i oraÈ™ul".

Prima parte a cărÈ›ii, intitulată "Casa scării", spune povestea a doi îndrăgostiÈ›i, Luca È™i Roxana. Povestea începe cu descrierea sumbră a coridorului spitalului, unde Luca o aÈ™tepta pe Roxana, stând cu spatele lipit de zidul rece: "Lumina trecea prin geamurile groase acoperite cu funingine; după un scurt popas, o vânătoare iluzorie, cu capcane, pe crenelurile năruite ale acoperiÈ™ului întins, unde câteva statui ghemuite - niÈ™te cavaleri ciuntiÈ›i, decapitaÈ›i - salutau continuu, bont, dubios, lumina hăitașă. O suliță ruptă arăta drumul de-a lungul streÈ™inilor de È›iglă, burlanele prin care alunecă motani cu un lung miorlăit feroce pentru a se rostogoli electrizaÈ›i, cu lumina storcită de spinările lor gelatinoase, pe nisipul năpădit de iarbă, în micile gropi săpate de apa scursă sub lunga ocupaÈ›ie a ploilor de primăvară". Roxana mersese la spital doar pentru câteva minute, după rezultatele unor investigaÈ›ii, teste ce urmau să fie băgate în calculator chiar în acea zi. Luca o remarcase din prima clipă ca într-un roman de duzină, avusese chiar presimÈ›irea că în această dimineață, dedicată lui însuÈ™i, chiulului ca pe vremuri, unei libertăți provizorii scump plătite, singurătății lui de animal hăituit, se va întâmpla ceva neprevăzut. Când uÈ™a "laboratorului de igienă mintală" se deschisese È™i de acolo apăru Roxana, Luca rămăsese blocat o clipă, ca în preajma unei primejdii. Aceasta îl privi, apoi îl luă de mână cu un gest cât mai firesc È™i-l trase pe o canapea din apropriere. Ea vorbea, îl măsură mai ales, îl interogă scurt, fără să-l mai aÈ™tepte să dea din cap. Când să spună cât era de "surprins" să o revadă, aproape că uitase că există în acelaÈ™i oraÈ™, ea îi astupă gura cu palma: "La 11:45 scap, aÈ™teapta-mă jos, voi fi acolo!" È™i dispăru pe culoar, cu mapa sub braÈ›, mascată de un ficus. Până la acea oră, Lucas se hotărî să intre la un film, entuzismat deoarece găsise ce să facă în dimineaÈ›a asta ce se anunță lungă È™i plictisitoare. Rulă, se pare, un film polonez vechi, remarcând că în sală mai erau doar doi spectatori: "era vorba de un festival, lume multă, femei apetisante, numai un pic să nu fie goale, apăreau un tip cam cinic - medic, abia îÈ™i luase motocicleta - È™i apoi o fată ce se voia iubită fără să asculte banalitățile curente. Ea pierdea un tren, mereu se pierde ultimul tren, filosofa Luca, să ai ce vedea o oră jumătate". La finalul filmului, Luca se grăbi să iasă în stradă, îmbrâncind pe cineva, "în sfârÈ™it iat-o! Roxana îl privea uÈ™or amuzată, jucându-se cu poÈ™eta într-un galou de lumină orbitoare". Fericit că o vede, lui Luca îi venea să sară într-un picior, să È›opăie ca un È›ap. Începu să îi povestească filmul de la care tocmai ieÈ™ise, la care a mers pentru a nu se plictisi aÈ™teptând-o. Coborau scările largi cât o stradă, îndepărtând porumbeii cu mâinile, vorbeau tare să acopere gunguritul È™i fâlfăitul asurzitor al aripilor lor.

Cartea "Luxul melancoliei" se regăseÈ™te pe rafturile anticariatului nostru în trei ediÈ›ii, È™i anume: Prietenii CărÈ›ii (1993), Humanitas (2008) È™i Cartea Românească (1982).