Svetlana Aleksievici - Dezastrul de la Cernobil

CâÈ™tigătoare a premiului Nobel în 2015, Svetlana Aleksievich a uimit o lume întreagă cu lucrările sale istorice bine studiate. Ultimii martori sau SoldaÈ›ii de zinc sunt doar două titluri ce cu siguranță te vor cuceri. A fost corespondent literar pentru o revistă locală apoi jurnalist de marturii ceea ce a făcut-o să publice o carte cât mai repede posibil. Cu zeci de premii a fost onorată È™i a reuÈ™it să uimească milioane de cititori chiar dacă nu È™i în Belarus, unde ceva vreme au fost interzise.

Cartea istorică "Dezastrul de la Cernobîl" a fost publicată pentru prima dată în limba rusă în 1997.  De 10 ani a fost nevoie pentru a-i da formă pentru că autoarea a intervievat mai bine de 500 de persoane pentru a exprima o realitate cât mai detaliată. În 2019 a apărut È™i miniseria Cernobîl oferită de HBO ce a fost inspirată din carte È™i a reuÈ™it să se bucure de acelaÈ™i succes. În limba romana cartea apare în 2015 la editura Corint È™i în 2019 sub numele de Rugăciune pentru Cernobîl la editura Litera.

Primul capitol se concentrează îndeosebi pe oamenii ce È™i-au pierdut apropiaÈ›ii în dezastru. Fie pe loc, fie de-a lungul săptămânilor crunte care nu mai treceau, autorea a luat mărturiile a sute de oameni ce È™i-au dat frâu liber lacrimilor È™i suferinÈ›ei. Multi dintre ei au fost nevoiÈ›i să îÈ™i părăsească casele fără timp de gândire sau vreun bagaj pentru a nu fi expuÈ™i radiaÈ›iilor, iar cine a rămas a avut de suferit. TotuÈ™i, încă există oameni care locuiesc acolo în ciuda recomandărilor È™i chiar dacă zona poate fi vizitată astăzi dacă există echipament de protecÈ›ie adecvat.

Al doilea capitol se intitulează "Èšara celor vii" È™i se concentrează asupra celor ce au reuÈ™it să supravieÈ›uiescă. ViaÈ›a lor de după nu a fost uÈ™oară pentru că femeile au dat naÈ™tere copiilor cu malformaÈ›ii, alÈ›ii au dezvoltat bacterii în organism È™i norocoÈ™i cei care au scăpat doar cu câteva arsuri fire de păr căzute. SoldaÈ›ii au trebuit să facă munca periculoasă, să lupte contra radiaÈ›iilor chiar dacă era ca o luptă contra morilor de vânt. SupravieÈ›uitorii au încercat să înÈ›eleagă situaÈ›ia, alÈ›ii să o contextualize iar unii pur È™i simplu să o accepte aÈ™a cum e fiindcă nu exista nici o È™ansă de întoarcere oricum.

Ultimul capitol este unul destul de emoÈ›ionant pentru că atinge partea filosofică È™i psihologică a evenimentelor. Dezastrul crease un sentiment de solidaritate ce nu avea să mai dispară niciodată, crease poveÈ™ti greu de crezut È™i o naÈ›ie mult mai puternică. Atât de multe lucruri banale au avut loc după aceea la care oamenii s-au bucurat încât noi, astăzi, am râde dacă am vedea pe cineva că este entuziasmat. Cum ar fi sa vă bucuraÈ›i că sunteÈ›i supravieÈ›uitori dar la câteva zile după să muriÈ›i din cauza radiaÈ›iilor? Să vedeÈ›i oraÈ™ul în care aÈ›i locuit zeci de ani că este gol sau să vă vedeÈ›i vecinii È™i rudele că se duc încet?