Svetlana Aleksievici - Soldatii de zinc

Svetlana Aleksievich a reuÈ™it să uimească o lume întreagă cu scrierile sale istorice emoÈ›ionante până la lacrimi, printre care Rugăciune pentru Cernobîl sau Ultimii martori. Nu e de mirare că a câÈ™tigat zeci de premii È™i chiar un Nobel pentru Literatură în 2015. S-a născut în Belarus È™i culmea, fix în această È›ară cărÈ›ile ei nu au fost bine primite. A absolvit Universitatea de Stat din Belarus È™i a devenit corespondentă pentru o revistă literară locală, apoi jurnalistă. S-a specializat pe mărturiile supravieÈ›uitorilor È™i martorilor a cele mai importante evenimente istorice È™i aÈ™a a luat naÈ™tere È™i prima sa carte Războiul nu are chip de femeie în 1985. A vândut peste 2 milioane de exemplare în primii cinci ani È™i văzând cât de bine a prins la public È™i-a propus să continue această meserie. Pe lângă scris, autoarea a devenit membră a partidului de opoziÈ›ie a lumii LukaÈ™enko, dar această miÈ™care nu a ajutat-o prea mult pentru că i s-a retras cartea Ultimii martori din programa È™colară.

Lucrarea istorică "SoldaÈ›ii de zinc" a fost publicată pentru prima dată în 1992 în limba rusă. În limba română apare la editura Litera în 2016 È™i 2019.

Invazia sovietică a Afganistanului din 1979 nu a fost făcută publică niciodată pentru că oficial a fost o operaÈ›iune de menÈ›inere a păcii È™i ajutor umanitar. Neoficial însă, armata sovietică a înlăturat liderul afgan de la putere pentru a aduce o persoană uÈ™or de controlat. SoldaÈ›ii È™tiau că merg la război, È™i familiile lor la fel iar cei ce se întorceau acasă de obicei o făceau în sicrie de zinc. Din nou autoarea reuÈ™eÈ™te să ne emoÈ›ioneze până la lacrimi, de această dată luând interviul mamelor ce îÈ™i primeau copiii acasă în asemenea situaÈ›ie.

Al doilea capitol al poveÈ™tii prezintă simÈ›ul datoriei. Putea fi militară sau față de patria lor, dar cei mai mulÈ›i dintre cei ce au plecat au făcut-o din obligaÈ›ie. Trebuiau să îÈ™i respecte jurământul militar cu bune È™i cu rele, multi credeau că se vor întoarce acasă demni È™i bravi însă asta era doar o iluzie. ÎÈ™i pierdeau inocenÈ›a pe zi ce trecea È™i sperau ca totul să ia sfârÈ™it cât mai repede pentru a se întoarce la viaÈ›a pe care au pierdut-o. Nimeni nu spunea adevărul despre ce se întâmpla pe front pentru că dacă o făcea era considerat nebun, era prea multă tristeÈ›e într-un singur loc pentru a putea reda în cuvinte.

Ultimul capitol vorbeÈ™te despre sacrificiu. Autoarea a adunat mărturiile a câtorva dintre veterani pentru a le oferi cititorilor informaÈ›ii reale È™i personale. Ei spuneau că lupta le ia o parte din umanitate, că încercau să uite coÈ™marul prin care au trecut È™i cel mai crunt lucru să îi convingă pe alÈ›ii că nu È™i-au trădat patria. AjunÈ™i acasă încercau să se adune, să revină la normal dar era atât de greu, iar dacă nu o făceau, viaÈ›a lor era È™i  mai grea.