Să fii inteligent nu înseamnă ceea ce te-au învățat la È™coală! AÈ™a începe scrierea de față, iar publicul devine, brusc, curios. Cum vine asta? Să fii inteligent nu înseamnă să È™tii matematică, să rezolvi probleme complicate în timp scurt, să È™tii geografie, istorie È™i gramatică? Să fii inteligent nu înseamnă să ai vaste cunoÈ™tinÈ›e generale È™i un IQ ridicat? Nu! Asta concluzionează autorul nostru în acest manual revelator care ne va stârni curiozitatea È™i îndoiala, pe alocuri.
El face o alegorie interesantă È™i susÈ›ine că toate cele menÈ›ionate mai sus sunt, evident,, părÈ›i fundamentale care contribuie la inteligenÈ›a umană, dar nu sunt ceea ce ne ajută să definim un individ drept inteligent sau nu. Prin urmare, el reuÈ™eÈ™te să aducă în faÈ›a noastră un ghid diferit, despre metodele prin care nu trebuie să îÈ›i toceÈ™ti coatele ani la rând pentru a te lăuda cu IQ-ul tău mai apoi. Ei bine, autorul vorbeÈ™te despre asocieri È™i despre preferinÈ›e. De-a lungul vieÈ›ii suntem obligaÈ›i să învățăm È™i lucruri care nu ne sunt pe plac, fie că vorbim despre o limbă străină de care avem nevoie, un program pe calculator sau utilizarea vreunui dispozitiv complicat. Să È™tim toate acestea nu ne face mai inteligenÈ›i, dar ne ajută să ne descurcăm È™i să ne adaptăm mai bine în societatea în care trăim.
În lumea modernă, supusă globalizării È™i tehnologiei, omul este bombardat cu idei, teste È™i practici complicate pentru a obÈ›ine calificări, locuri de muncă sau pentru a-È™i gâdila egoul personal. Autorul însă vorbeÈ™te despre o aÈ™a-zisă inteligență socială, despre importanÈ›a carismei personale È™i despre capacitatea de adaptare la noi medii. Mai aminteÈ™te È™i de aÈ™a-numita inteligență a naturi, care poate însemna capacitatea unui individ de a se raporta la natură, de a se descurca în medii È™i condiÈ›ii extreme, dar È™i de a înÈ›elege ce mesaje vrea mediul înconjurător să ne transmită. E drept, teoriile sale sunt complexe È™i unele sunt subiective, ba chiar vor atrage comentarii negative din partea elitelor vremii È™i a acelora care sunt de părere că numai un IQ crescut este o dovadă de reală inteligență.
Studiile È™i cercetările pe care se bazează psihologul sunt însă grăitoare È™i, se pare, că scrierea aceasta a pornit de la un sâmbure de adevăr È™i a luat amploare din dorinÈ›a autorului de a transmite publicului său un mesaj diferit. El dă diverse exemple È™i prezintă cazuri de indivizi care au o inteligență similară cu a unui masterand la Oxford, doar prin prisma lecturii È™i a dezvoltării personale în direcÈ›ii preferate. AÈ™adar, nu tot ceea ce ni se prezintă ca fiind esenÈ›ial de memorat ne face mai inteligenÈ›i, spune scriitorul.
Astfel putem observa fel È™i fel de exemple în istoria politică recentă sau îndepărtată. Să analizăm aÈ™adar situaÈ›ia lui Nicolae CeauÈ™escu, liderul românilor vreme de 25 de ani, care absolvise doar cele patru clase primare. Bazându-ne pe È™ablonul oficial, era CeauÈ™escu un tip inteligent? Instant, răspunsul ar fi nu. Ei bine, aici vorbim despre inteligență socială È™i preferenÈ›ială, despre mediul în care se învârtea politicanul È™i despre cunoÈ™tinÈ›ele pe care acesta le asimila în vizitele È™i întâlnirile cu alÈ›i lideri mai răsăriÈ›i decât el. Acest exemplu ne face să credem că teoriile scriitorului nostru sunt reale È™i pot fi cu uÈ™urință demonstrate.
Pe site-ul nostru, cartea poate fi găsită în mai multe ediÈ›ii: Curtea Veche (2019), Curtea Veche (2020).